Cum mi-am amintit eu viitorul- later edit :)

Am petrecut o zi intreaga refacand in minte sirul unor evenimente dintr-o bucatica din viata mea care nu mi-a placut deloc. Dupa ce am derulat de zeci de ori imaginile si senzatiile din trecut, bucatica respectiva a capatat proportii si a acaparat totul astfel ca mi s-a parut perfect firesc ca acelasi scenariu sa se repete si in viitor. Ba chiar l-am dus pana la capat, i-am vazut finalul si m-am ingrozit. Ajunsesem astfel sa-mi vad viata peste cativa ani, esuand intr-o varianta bine pusa la punct, chiar cu detalii si chiar argumentata. Deci totul parea posibil, plauzibil si chiar adevarat. Un singur lucru lipsea. Realul, prezentul, rationalul. Se pare ca acest creier minunat pe care il detinem nu prea stie sa faca diferenta intre real si imaginar, mai ales cand e vorba de senzatii fizice…tineti minte prajitura lui proust? Prin urmare, creierul meu nu s-a obosit sa caute prea mult in jur si a luat de-a gata povestea servita pe tava cu ceva timp in urma. Insa spre seara..cand culmea, in loc sa ma ia somnul, mi se trezesc toate simturile, mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Am luat o carte pe care o citesc de ceva timp si am citit despre obiceiul pe care noi oamenii il avem de a alege din trecut doar anumite lucruri si de a le folosi pentru a ne justifica defensiva. Insa pe axa timpului, asa cum a invatat-o la scoala, trecutul era clar delimitat de prezent si de viitor. noi avem tendinta de a le amesteca, ceea ce e normal, insa poate ar fi mai bine sa amestecam si amintirile frumoase, sa cautam contra-exemple la experientele negative, sa numaram ce-a fost bun si ce-a fost rau si sa tragem o linie dreapta, bolduita si colorata in verde fosforescent intre ceea am trait si ceea ce avem sansa sa traim. Sa ne oprim atunci cand reluam povesti trecute si sa ne intrebam incotro vrem sa mergem. Sansa ne-o facem singuri, prin alegeri, iar directia ne apartine si ea, porneste din noi si va asigur ca vizualizand un viitor innorat nu ne ajuta cu nimic. Asadar…dupa o zi chinuitoare, va pot spune ca am daramat scenariul pesimist, am gasit mai multe motive de fericire decat de tristete si pe acestea vreau sa mi le amintesc pentru viitor. In cartea de care va spuneam, autorul povestea despre un proiect realizat impreuna cu niste copii si care se numea asa: “in spatele oricarui nor exista un curcubeu”. e bun de final, nu? Iar daca nu reusiti sa va amintiti lucruri frumoase pe care sa le inserati pe linia care incepe din prezent, mai bine mergeti sa vi se citeasca in palma 🙂 somn usor!

LATER EDIT: am senzatia ca am scris haotic acest post. Prin urmare, incerc sa simplific spunand: chiar daca am avut experiente care nu ne-au facut fericiti in trecut, nu exista nimic care sa certifice re-aparitia lor, decat poate in mintea noastra. Iar teama ca ele se vor intampla din nou nu ne ajuta cu nimic, ci ne tine pe loc si nu ne lasa sa ne bucuram de prezent. Sa lasam trecutul acolo unde este, sa invatam din el, dar sa ne permitem sa savuram prezentul si sa lasam viitorul sa-si faca treaba: aceea de a ne surprinde si de a ne duce pe drumul bland al destinului.

I wish I was a punk rocker with flowers in my hair…

Tocmai mi-a spus cineva ca sunt puerila…. si imi rod unghiile de 10 minute…  inteligenta emotionala, tot ce invatam din cartile de dezvoltare personala, calitatile de care suntem mai mult sau mai putin constienti, toate acestea nu ne fac adeseori mai putin vulnerabili la cuvintele celorlalti. “Puerila”…..nu m-as fi gandit niciodata…sunt inocenta, copilaroasa, jucausa…dar puerila??!!
Cum oare ne demonstram atat de puternici in situatiile cele mai complicate din viata, dar lasam sa ne darame un cuvant? Ar fi multe explicatii de dat. Relatiile cu ceilalti sunt vitale pentru noi, simtim nevoia sa fim apreciati, admirati, iubiti. Avem nevoie de sustinerea si prezenta celorlalti in viata noastra, dar parca totusi nu mi se pare normal sa-mi strice ziua un cuvant. Asa ca trec peste si includ in acelasi timp toate celelalte posibile explicatii si va dau raspunsul meu: pentru ca asa alegem sa facem.
Pana la urma, eu aleg daca las acest cuvant sa ma chinuie sau il pun la distanta de mine. Responsabilitatea rostirii lui ii revine celui care l-a spus, este perceptia lui, iar atata timp cat eu nu ma consider puerila, responsabilitatea mea este de a nu lasa acest lucru sa ma influenteze. Nu de a ma enerva, nu de a cauta explicatii sau vinovati. Aceasta impartire a resposabilitatilor ne poate ajuta mult in momentele tensionate.
Desigur, ulterior, daca simtim ca e cazul, ne putem auto-analiza pentru a vedea daca chiar exista o urma de adevar. Nu suntem perfecti. Avem multe de invatat si pe acest drum al cunoasterii, de mule ori facem greseli. Ce imi doresc insa este sa nu mai lasam cuvintele aruncate de cei din jurul nostru sa ne clatine atat de puternic si sa ne intoarcem de fiecare data la ceea ce stim noi insine despre noi si la increderea in sine.
Iar ce stiu eu este ca sunt o visatoare, cu ochi de copil si minte matura.
Si iubesc perioada hippie, cu toate visele ei nebune!
http://www.youtube.com/watch?v=t2ohGVgfyIs

Let’s think eco: despre gandurile prietenoase

Vorbeam intr-o alta postare despre existenta obiceiurilor toxice. Ei bine, si eu am astfel de obiceiuri si nu, nu ma refer la fumat. Aceste obiceiuri de care va vorbesc scot si ele fum, dar nu de la frunze de tutun, ci de la gandurile care ajung sa te arda la foc mocnit. Dar azi dimineata, cand m-am trezit si am simtit iar miros de fum, am zis “pana aici! ce e asta? bar de negri?”
Mi-am format un obicei din a pune raul in fata, ascunzandu-ma sub umbrela protectoare a realismului. Problema e ca, facand asta, nu faci decat sa te pacalesti ca esti un om cu picioarele pe pamant si iti intaresti viziunile pesimiste. Ca doar pui raul in fata, deci iti scazi singur sansele de a vedea viitorul in roz. Cum mi-am dat seama ca e doar un obicei toxic si ca eu de fapt nu sunt asa? Pentru ca zambesc mult si pentru ca, deep down, cred in fiecare clipa ca totul va fi bine. Acest obicei e doar o forma de protectie, dar nu e chiar cea mai buna. Ne-a demonstrat istoria ca oricat ai fi de prevazator, tot te confrunti cu situatii neprevazute si pentru ca, de fiecare data, am iesit cu bine din astfel de situatii, am decis sa scap de acest obicei fumigen.
Cum? Inca nu stiu exact. Cred ca varianta castigatoare este inlocuirea lui cu alt obicei. Unul benefic, de data asta. Procesul nu e deloc usor. E nevoie de atentie, introspectie si determinare. Primul pas este monitorizarea gandurilor de acest tip, ceea ce presupune sa fii atent la gandurile tale si sa iti dai seama cand apar gandurile…sa le numim sabotoare :). De tipul:” nu cred ca ma voi descurca intr-o anumita situatie”. Si ii dai “ignore” lui sabotor si apoi “play” la un gand mai prietenos:” o sa ma descurc foarte bine, la fel cum am facut-o si alta data”. Iar dupa, avem nevoie si de un gand de rezerva: “si daca nu va iesi exact cum imi doresc eu, voi trece cu bine peste asta pentru ca fericirea mea nu depinde de aceasta situatie, pentru ca nu suntem perfecti si avem dreptul sa gresim”. Stiu, asta cu perfectiunea e un punct sensibil si promit s-o abordez pe larg in curand. Revenind insa la subiect, acest mecanism de inlocuire a gandurilor va avea nevoie de zeci de repetari pana cand el va deveni un obicei si va face parte din viata noastra. Am zis zeci? Mai bine sute. Drumul e lung in schimbarea obiceiurilor, dar timpul ne ajuta de fiecare data si va promit ca veti simti beneficiile, la inceput mai putin, dar cu fiecare zi mai mult.
So let’s go! A venit primavara! Avem de aerisit sufletul de fum si de plantat niste ganduri mai prietenoase!

true love…

Iubesc ploaia. Mirosul de aer curat, rece si proaspat ma trezeste..imi activeaza simturile si ma pune in miscare. Azi mi-a activat niste amintiri.
Ma minunez acum de cate lucruri faceam pentru ceea ce credeam candva ca este “true love”. Credeam cu atata tarie in aceasta expresie incat nimic din lucrurile atat de evidente acum, nu-mi semnalau atunci nimic, nici o indoiala, nici o spranceana ridicata, nimic. Era cea mai mare certitudine si era asa de bine sa o am. Era “true love” si nimic nu putea concura cu asa ceva. Insa pe cat de bine era sa am aceasta certitudine, pe atat de ireala era. Nefondata, nedemonstrata, nesustinuta, neimpartasita (certitudinea, nu dragostea !).
Ilogica ca o ecuatie proasta.
Am trait dragostea in multe feluri si stiu c-o sa mi se dezvaluie sub mii de alte forme de acum incolo. Insa sunt recunoscatoare ca am gasit-o in forma ei completa, ca pot sa iubesc cu inima, dar si cu mintea…un lucru nou pentru mine:). Iar aceasta dragoste care trece si prin realitate ma invata in fiecare zi sa descopar si sa ma descopar, fara a avea acea certitudine confortabila, ci invatand ca viata e plina de intrebari, ca drumul e facut din pasi mici si ca raspunsurile vin doar aduse de timp.
Avem atat de multe de invatat de la viata si de la oamenii din viata noastra despre dragoste. Aproape mi-e si frica sa deschid acest subiect pentru ca e atat de subiectiv, atat de fragil si atat de important pentru fiecare dintre noi incat pare imposibil sa nu ranesti pe cineva sau sa nu lasi loc la interpretari gresite.
As zice doar ca dragostea, in orice forma si in orice etapa a vietii, este frumoasa, uluitoare, vindecatoare…
Ca lasa urme in suflet indiferent de durata ei.
Ca unele urme sunt frumoase, altele mai putin, dar ca fiecare parte dintr-o dragoste este extrem de valoroasa pentru destinul nostru.
Ca are o definitie unica pentru fiecare..sau chiar mii de definitii schimbatoare pentru fiecare din noi..(weird, huh?)
Ca nu este gresita. In cel mai rau caz, neinteleasa.
Ca se hraneste de la cel putin doua inimi.
Ca se invata, se daruieste, se castiga.
Ca tine de oameni, nu de concepte.

Da, stiu ca va intrebati daca mai cred in true love. Cred. Chiar mai mult decat credeam acum cativa ani. Doar ca acum am o alta definitie, iar dragostea mea are alta forma. Nu stiu pentru cat timp. Singura certitudine este urma formei ei pe nisip.

to be continued

I live feng-shui

Am auzit candva o regula feng-shui care spunea asa: “cheltuieste tot ce ai”. Poate ca nu sunt prea feng-shui in general, dar la partea cu cheltuitul, sunt clar din poveste. Cu toate ca veniturile mele nu au fost niciodata foarte mari, am stiut mereu ce valoare au banii, am lucrat din adolescenta si …nu stiu cum…probabil gratie protectiei vreunui elefant shui, am reusit mereu sa imi acopar cheltuielile, sa imi fac micile placeri si chiar sa mai economisesc ceva.
Poate din cauza asta, mi-e foarte greu sa inteleg oamenii zgarciti, oameni cu venituri mari, din pacate, care nu stiu sa traiasca clipa si care strang bani in sosetele pentru Mos Craciun in loc sa puna cadouri in ele. Si nu neaparat cadouri pentru ceilalti, dar macar cadouri pentru sine, placeri, zambete, satisfactie pentru propria viata. Eu recunosc, ador sa ma pierd in magazine si nimic nu se compara cu o rochita gasita la reduceri care imi vine perfect. Nu zic ca sunt exemplul cel mai bun…dar totusi…hai sa traim prezentul, hai sa strangem bani si pentru ca azi sa fim mai veseli, hai la o cafenea mai scumpa, dar care are o terasa de vis, cu priveliste la lac si cu muzica buna, hai la mall si gaseste-ti cel mai vesel tricou si cumpara ceva si pentru iubitul tau, asa, fara nici o ocazie…
Macar o data la ceva timp, as zice sa nu uitam de ce muncim si de ce economisim: pentru ca noua sa ne fie mai bine. As vrea sa nu lasam banii sa ne controleze, ci din contra, sa ne bucuram de libertatea pe care ne-o ofera, indiferent de cat de multi sau putini sunt. Acceasi placere o simt si cand imi cumpar o piersica din piata si cand mananc la un restaurat, pentru ca amandoua sunt dorintele MELE.
Ce vreau sa spun de fapt e…sa privim banii ca pe o sursa de bucurii, destul muncim pentru ei in fiecare zi, destul ne stresam si calculam si facem liste…macar din cand in cand, sa ne folosim de bani pentru a ne cumpara o bucurie, mica, dar valoroasa prin faptul ca e a noastra, e prezenta, o simtim si stim ca este rezultatul muncii noastre. O masina, o casa, educatia copilului, sunt obiective extrem de importante pentru fiecare dintre noi, dar de multe ori ele sunt obiective indepartate si poate ar fi bine ca pe drumul nostru catre aceste obiective, sa tragem pe dreapta putin si sa savuram o inghetata!

Ritualul fericirii

Acum cativa ani, la inceputul jobului meu de beauty editor, i-am luat un interviu Monicai Tatoiu. Mi-a placut de ea, dar asta e alta discutie. Curiozitatea mea, desi considerata neinteresanta de catre sefa mea de atunci :D, nu era sa aflu ce parare are Monica despre ultimele tendinte de la Paris, ci ce anume face zilnic aceasta femeie pentru a se ingriji si a arata asa. Ce creme foloseste, ce trucuri, ce rujuri. Si am ramas impresionata de lista lunga de cosmetice si obiceiuri care faceau parte din viata ei. Demachiant, tonifiant, serum, crema pentru ochi, crema pentru fata, protectie solara, crema pentru buze, crema pentru decolteu si gat, fond de ten, mascara, ruj etc etc. Iar asta era doar lista de dimineata. Spre seara iar..demachiant, serum, crema…iar inainte de culcare ..guess what? Demachiant, serum, crema de noapte etc etc..si parfum. Asta cu parfumul mi-a ramas in minte pentru ca il aplica in locurile calde ale corpului, un mic truc, pentru ca acolo se pastreaza cel mai bine mirosul si…acolo actioneaza direct asupra narilor barbatilor. Am mai zis ca-mi place de ea? Dar sa revenim la ritualul ei. Pe vremea aceea, eu foloseam un demachiant si o crema pentru ingrijirea tenului. Si mi se parea de-a dreptul imposibil sa am un ritual atat de complex. Cu timpul insa, am descoperit tonifiantul, crema pentru ochi si protectia solara. Inca n-am ajuns la complexitatea ritualului Monicai Tatoiu, dar aceste mici lucruri si-au facut loc in viata mea de zi cu zi si am simtit beneficiile.
Cu cat practici un lucru mai des cu atat el iti intra in viata si devine o parte din tine. Din pacate, unele dintre lucrurile pe care le facem frecvent ajung sa fie obiceiuri proaste sau toxice. Dar..asa cum exista un ritual al frumusetii exterioare, exista si unul pentru starea noastra de bine. Daca e un lucru de care m-am convins in ultimii ani este ca fiecare zi e o provocare. O noua lupta, o reasezare a lucrurilor, un pas inainte catre echilibrul interior si catre fericire. In fiecare zi, un ritual al starii de bine ne poate ajuta sa ne mentinem bucuria de a trai si sa avem cu adevarat o zi frumoasa.
Fie ca e vorba de ceaiul de dimineata, de exercitiile de pilates de la ora 10, de discutia pe chat cu iubitul sau cu cea mai buna prietena, de razele soarelui care inunda dormitorul sau de copacul din fata balconului pe care se aseaza porumbeii…fiecare dintre aceste mici elemente, desi aparent lipsite de importanta, pot fi secretul pentru un zambet care sa ne insoteasca toata ziua.
Fiecare dintre noi isi poate crea un ritual al fericirii, punand cap la cap toate acele mici lucruri care ne fac placere si care sunt numai ale noastre.
Enjoy!

Eu pot o lume mai buna

Azi am vazut cum un mic proiect creat din suflet de doi oameni s-a terminat intr-un mod stupid. N-a fost nevoie decat de niste persoane nemultumite de propriile insuccese care, din pacate, au cooptat si altele si impreuna, au reusit sa faca din ceva frumos ceva trist. Mi-e greu sa redau ce-am simtit vazand cum oamenii se unesc atat de usor intr-un demers ilogic, neargumentat si distrugator, fara sa tina cont de munca, banii si energia pe care acei doi oameni le-au investit, doar pentru ca….De fapt, nu stiu de ce. Nu inteleg. Nu vreau sa inteleg pentru ca nu vreau sa accept. Dar poate cum unora le place sa construiasca, altora le place sa distruga. Si, da, stiu…that’s life. Si din tot ce ni se intampla avem ceva de invatat.
Azi am invatat cat de important e sa ai constiinta curata, cat de implinit te simti cand faci ceva din suflet, indiferent de rezultat si cat de norocoasa sunt ca oamenii din viata mea sunt oameni buni. Si da, in micul meu univers, lucrurile sunt bune, pentru ca noi, locuitorii acestui mic univers am ales sa traim frumos.
Cel mai interesant a fost insa faptul ca, dupa mixul de furie, dezamagire si tristete pe care l-am resimtit azi, nu am avut nici o dorinta de razbunare. Din contra. Simt nevoia sa fac ceva bun. Stiu ca doar asa imi va trece gustul amar.
Si ma intreb cum ar fi daca, dupa ce ni se intampla ceva neplacut, in loc sa platim cu aceeasi moneda, am alege sa ne indreptam energia catre oamenii care merita cu adevarat si sa compensam raul pe care l-am primit dintr-o parte daruind ceva bun in alta parte.
Eu imi doresc o lume mai buna. Visez la o lume mai buna. O am in suflet si stiu ca pot sa fac ca lumea sa fie mai buna. Am inceput cu lumea mica in care traiesc. Si stiu ca nu voi avea de pierdut.
Noapte buna! Maine aprindem iar soarele!
http://www.youtube.com/watch?v=BWf-eARnf6U
(heal the world)

Cu sufletul in puf

Tocmai am venit de la sala. E atat de bine sa faci ceva pentru tine. Dar nu m-as fi simtit atat de bine daca nu as fi facut ceva si pentru suflet. El nu tine cont de cate mailuri trimitem pe zi, de cate probleme financiare rezolvam, cate vase spalam, cat costa benzina, ce marca avem inscriptionata pe papucii de casa sau ce crize a mai facut sefa. El vrea ceva numai pentru el si cred ca ar fi minunat sa avem ce sa-i oferim in fiecare zi. Ceva usor, simplu, natural… o privire spre cer, o joaca in zapada, o vorba buna spusa in oglinda, o discutie intima, o rugaciune, o multumire.
Eu am inceput saptamana cu o carte despre minunata putere a apei “Viata secreta a apei”- Masaru Emoto. El a demonstrat efectul cuvintelor si al gandurilor noastre asupra calitatii apei si a cristalelor de apa. Greu de crezut, nu? Dar cand noi vorbim cu apa, de fapt vorbim cu noi (ca doar suntem 70% apa) si cu universul, iar gandurile noastre au atata energie si forta pe care noi nici nu o banuim si care poate schimba lumea. Cool, huh? O sa mai revin la aceasta carte care mi-a deschis multe perspective.
Am facut si un om de zapada in doi. Unul zen, bineinteles! Ne-am jucat cu bulgari, ne-am plimbat pe jos prin padure, am respirat adanc aerul rece. Mi-am deschis inima si am vorbit cu cineva apropiat despre ceea ce ma apasa, am ajutat in felul meu persoanele dragi…printre metode, nelipsita cura de shopping :). Am vorbit cu planta de pe balcon care e cam pe duca, am ascultat la maxim in masina backstreet boys (amintiri din generala), am facut o baie cu spuma. Toate, adunate, m-au ajutat ca azi bilantul meu sufletesc sa dea cu plus. Si sper sa devina un obicei.
Voi ce ati facut ultima oara pentru suflet?

PS: puteti comenta mai usor de acum, am introdus si varianta “anonim”, fara conturi de google sau alte lucruri complicate 😀

In cautarea fericirii

Azi am iesit la un ceai intr-un club din centru. Nu a fost la o intalnire cu fetele, ci un workshop despre intelegerea si reducerea efectelor stresului.
Acesta a fost insa doar pretextul intalnirii. S-au atins o multime de subiecte, de la exercitii de stretching pe care le poti face la birou la obsesia romanilor cu geamurile deschise care automat fac curent si automat dau dureri de cap, de la reactiile chimice ale corpului in anumite situatii la alimentatia sanatoasa sau misterul vietii. Am plecat de acolo extrem de linistita si relaxata, dar in acelasi timp ravasita si cu multe semne de intrebare. Carlos L’Abbate(www.yogilates.ro) a organizat acest workhop (“In search of happiness”) pentru un grup de oameni care s-au intalnit pentru a afla mai multe despre stresul cotidian. Desi totul era programat sa dureze 2 ore, de fapt au fost 3, iar eu le-am resimtit ca pe o investitie personala pentru echilibrul interior. Am aflat lucruri noi despre modul in care functioneaza creierul, despre mecanismele de aparare ale organismului uman, despre postura corecta la calculator, despre respiratie, ganduri, atitudini si solutii.
Carlos a vorbit din suflet, ca de obicei, iar fiecare a inteles in felul lui, insa cu siguranta cu totii am plecat imbogatiti de la aceasta intalnire. Paradoxal este faptul ca unele din lucrurile pe care le-am auzit sunt lucruri pe care le stiu, pe care le stim cu totii, dar care nu mai au loc in viata noastra. Acest tip de workshop ne poate ajuta sa facem loc in programul nostru zilnic pentru ceea ce ne face cu adevarat bine, sa ne re-evaluam prioritatile, sa acordam mai multa atentie sanatatii si echilibrului nostru interior, sa invatam sa experimentam momentele de liniste, de sinceritate cu noi insine, sa ne apropiem de ceea ce suntem cu adevarat.
La nivel de informatie, poate cel mai important pentru mine a fost sa aflu ca stresul este direct proportional cu nivelul la care permitem sa ne identificam si sa ne definim existenta prin lucruri exterioare precum jobul, relatiile, masina, pozitia intr-o companie sau contul din banca.
Nu va spun mai multe, doar va recomand aceasta experienta. Eu voi anunta aici cand vor mai avea loc astfel de evenimente. Efectele sunt imediate, desi un workshop de acest gen nu va va transforma viata sau modul de a gandi. Dar va fi un pas inainte in cautarea fericirii. Iar efectul discutiei in sine va fi amplificat de stilul unic de a transmite al lui Carlos, un om deschis si cald, as spune poate “nenatural” de natural pentru acest mileniu, care cu siguranta va va face sa va simtiti in largul vostru din prima secunda, va va face sa radeti sau va va ajuta sa vedeti lucrurile din alta perspectiva, va va intriga sau va va pune pe ganduri.
Pe mine ma inspira.

Expresie vs. depresie

“Hey Malcolm! I’m depressed!!!”
E o replica dintr-un vechi sitcom care pe mine ma amuza teribil. Azi dimineata imi venea sa spun acelasi lucru. Si mi-am dat seama ce joc de cuvinte e alaturarea “expresie -depresie”, iar asemanarea nu e deloc intamplatoare. “Depresie” e un cuvant mare. Desi avem tendinta sa-l folosim adesea cand ne simtim pierduti, fara chef de viata sau lipsiti de energie, el inseamna mult mai mult decat atat. Prin urmare, primul meu sfat ar fi sa evitam sa ne catalogam starile mai proaste ca fiind depresii, cel putin pana nu aflam exact ce presupune acest cuvant. Pasul doi: exprima ceea ce simti. Asta am facut si eu azi si cred cu tarie ca “expresia” vindeca “depresia”. Mi-am luat agenda si am inceput sa scriu. Am facut una din listele mele miraculoase, de data aceasta cu lucrurile pentru care sunt recunoscatoare. Scriam fara sa mai gandesc si am ajuns la 14 motive pentru a zambi. Scrisul este eliberator, insa orice metoda de exprimare e binevenita. Poti sa desenezi, sa suni un prieten, sa tipi (de preferat nu la cineva), sa vorbesti singur in timp ce dai cu mopul :). Odata exprimata, problema ta ajunge sa fie constientizata si fie iti dai seama ca ea nu e de fapt o problema, fie treci la rezolvarea ei. Iar apropo de rezolvare….tocmai am primit o veste proasta: un caz, din pacate clasic, de intoarcere la un partener violent. Off… Intotdeauna exista o rezolvare. Tot ce avem de facut e sa ne-o dorim. Sa luptam cu provocarile vietii, sa cerem ajutorul, sa nu renuntam la noi.
Inchei cu un citat din “cartea manechinelor” in care cred foarte mult : Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat , tot universul conspira la implinirea dorintei tale (Alchimistul- Paulo Coelho).
Hai sa ne lansam dorintele in univers si sa vedem ce se intampla!