Draga Vlad Eftenie, voi fi un fotograf excelent!

credit foto: Vlad Eftenie

Cum sa fac poze wow? Cum sa fac acele poze care sa atraga atentia tuturor? Cum sa fac poze care sa primeasca mii si mii de like-uri si aprecieri in lumea online? Ce aparat, ce model, ce brand, ce expunere, ce obiectiv si mai presus de toate, ce setari trebuie sa am la aparat ca sa devin Instafamous, Facebook Star si, de ce nu, chiar un fotograf de succes? Cu aceste intrebari in minte am mers azi la conferinta F64 Photo Story, convinsa c-o sa ma intorc cu un noian de informatii, cu precadere tehnice. Da, Vlad Eftenie urma sa fie acolo, alaturi de alti specialisti din domeniu, asa ca eram sigura ca sunt pe drumul cel mai bun catre emanciparea talentului meu vizual- artistic.

Insa se pare ca e aproape un sacrilegiu sa ai astfel de preocupari. Daca stai cu astfel de ganduri in cap, s-ar putea ca zeul fotografiei sa se supare rau de tot pe noi si sa se razbune dandu-ne numai lumina slaba, unghiuri proaste, subiecti plictisiti si rezolutii mici de tot. Si bine ar face, pentru ca asta inseamna ca ne-am irosi talentul, bucuria, curiozitatea naturala si toata magia emotionala incercand sa urmam niste retete lipsite de continut, doar pentru a ne alinia cine stie carui trend comercial, fita sau bazaconie superficiala, ratand toata frumusetea artei fotografice. Intr-o lume in care mamaie si tataie isi fac selfie, aproape ca uitasem ca fotografia este o arta. Tocmai eu, care lucrez cu emotiile in dezvoltare personala, aproape ca uitasem ca fotografia inseamna emotie. Ca asta e treaba ei, sa capteze si sa exprime emotie. In maratonul asta online, printre atatea mii de imagini, uitasem demult de continut, de intrebari, de raspunsuri, de cautare.

Conferinta F64 Photo Story de azi, cel putin prima parte la care am putut participa eu (pana s-a trezit bebe acasa si a trebuit sa plec), nu a fost despre fotografie. A fost despre viata, despre noi insine, despre ce am uitat, despre ce am putea face daca am fi noi insine, despre cate lucruri am descoperi la noi si la lumea asta de langa noi daca am abandona regulile, comparatiile si retetele si ne-am lasa ghidati de intuitie, de ceea ce simtim, de inspiratie.

Asa cum raspundeam la intrebarea lansata pe facebook de Cristian China-Birta , “de ce ne place sa facem fotografii“, mie imi place sa fac asta pentru puterea fotografiei de a capta secvente din viata si de a deveni astfel, un pastrator fidel al amintirilor vietii mele, mai ales in contextul in care am foarte putine fotografii din copilarie si tare as fi vrut sa am mai multe amintiri pastrate in acest fel.

Acum, cum ar fi daca mi-ar aduce cineva niste poze cu mine, din copilarie, cu tot felul de filtre, cu fata mereu catre camera, in tot felul de pozitii studiate, eventual aceleasi, doar cu fundaluri diferite? Nu mi-ar servi la nimic. Pentru ca nu ar avea emotiile mele, nu ar avea trairile mele, nu ar avea substanta mea. Nu ar fi despre mine.

Si atunci, de ce acum tind sa fac numai astfel de poze? De ce oare strigam “cheeese” de fiecare data cand facem poze in grup? De ce studiem si analizam atat inainte de a face o poza? Sau de ce facem zeci de poze cu acelasi lucru/idee/privire etc?

Ascultandu-l pe Vlad Eftenie, am uitat ca sunt la o conferinta foto. M-am simtit ca la un seminar de mindfulness, de spiritualitate, de yoga. Pe panou au rulat fotografii exceptionale semnate de el, primele fiind cu “celebrul” Doru din Vama Veche, care, pentru vamaioti, este deja un simbol si pe care l-am intalnit si eu acolo an de an. Wow, cata emotie era acolo, intr-un cadru, intr-un detaliu al mainilor, al degetelor care tineau o tigara, al suvitelor texturate de vant, al foilor tinute cu putere…Deja incepusem sa ma indoiesc de intrebarile mele cand am vazut pozele cu Doru. Mi-am dat seama ca nu va fi despre incadrari si diafragma. Ca va fi despre altceva. Despre acel ceva care conteaza de fapt. Vlad Eftenie vorbeste ca un speaker motivational, nu reuseam sa imi notez toate cuvintele pe care mi-as fi dorit sa le tin minte asa ca la un moment dat m-am oprit din scris si doar am simtit.

Iata ce am adunat in agenda pana sa ma opresc:

  • Nu setarile aparatului conteaza. Setarile personale sunt cele mai importante.
  • Fotografia m-a transformat. M-a scos in strada. Eu atunci simt ca pot sa respir, cand ies pe strada.
  • Cele mai bune poze le fac cand nu mai gandesc.
  • Iesind din tine insuti, descoperi lucruri noi.
  • Fotografia cea mai buna arata ceea ce nu se vede.
  • Va pot povesti despre niste poze pe care nu le-am facut niciodata, din respect pentru subiect.
  • Orasul ramane acelasi, in mine se intampla ceva. La mine se schimba ceva, se consuma o energie.
  • Egoul trebuie trimis la plimbare, asta e reteta reusitei, sa te lasi sa vibrezi.
  • Cand exista armonie, stiu ca fac ce trebuie, cand trebuie.
  • Sunt un observator discret, ma plimb prin oras ca-ntr-un muzeu.

Pai daca asa stau lucrurile, atunci draga Vlad Eftenie, iti multumesc! Tocmai mi-am dat seama ca am tot ce am nevoie pentru a deveni un super fotograf.

Povestea mea va continua cu viziunea unui alt fotograf care s-a dezlantuit la conferinta F64 Photo Story. Stay tuned!

6 Replies to “Draga Vlad Eftenie, voi fi un fotograf excelent!”

  1. Acum m ai facut curios sa iti urmaresc munca de fotografa. Articolul este unul onest si la fel cum spunea si Daniel imi place cum vorbesti sau prezinti fotografia. Unde sau cum pot urmari fotografiile tale si pe Facebook?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *