Cum repar relatia de atasament cu copilul meu? Raspunde Prof.Dr. Ana Muntean, psihologul copiilor

Ana Muntean: Cum repar relatia cu copilul meu?

Mi-as fi dorit ca ai mei copii sa simta mereu dragostea mea neconditionata, sa aiba un atasament perfect sanatos, sa nu am reactii care sa ii ingrijoreze, sa se simta oricand in siguranta….si sa nu trebuiasca niciodata sa o intreb pe Prof. Dr. Ana Muntean “eu cum repar relatia cu copilul meu?”. Insa nici eu nu am un atasament perfect si nici partenerul meu nu este  perfect si nici viata nu e perfecta. Asa ca, dupa ce ne plangem de mila (de preferat alaturi de cineva drag), eu zic sa ne punem pe reparat tot ce se poate repara. Iar in materie de atasament, Prof. Univ. Dr. Ana Muntean, “psihologul copiiilor”, este cea care ne poate ghida cu experienta sa de o viata in domeniul lucrului cu copiii si familiile lor, dar si in cercetare si documentare permanenta. La conferinta “Atasamentul parinte-copil, baza relatiilor sanatoase”, Ana Muntean ne-a initiat pe drumul descoperirii universului complex care este aceasta legatura de atasament. Atasamentul este universal si natural, il gasim la toate animalele!

Suntem biologic programati sa ne atasam de persoana care ne ingrijeste si pe care o simtim puternica, capabila si dispusa sa ne protejeze.

Din pacate insa, din cauza lipsei de informare si a unei culturi deficitare la acest capitol, multi dintre noi ne confruntam cu un atasament mai putin securizant, pentru ca asa am fost crescuti de parintii nostri, care, la randul lor, asa au fost crescuti de parintii lor care, la randul lor…Ati prins ideea. Din generatie in generatie, familiile transmit un anumit model de legatura de atasament, iar copiii nostri preiau acest model si il transforma in ochelarii cu care vor vedea lumea si pe ei insisi pentru intreaga viata.

Experientele din primii ani de viata si modul in care figura noastra de atasament raspunde nevoilor noastre fizice si emotionale se structureaza la nivel neuronal si creeaza un model internalizat de functionare. In functie de acesta, noi stim care e locul nostru in lume, in ce masura putem cere ajutor, cat de importanti si valorosi suntem sau nu.

Iar daca nu s-a raspuns nevoilor noastre in mod constant, atunci vom dezvolta un atasament insecurizant, nesigur, ne vom simti neiubiti, neimportanti, neincrezatori in noi insine si in lume. Si, cel mai probabil, vom transmite acelasi lucru copiilor nostri. Asta e vestea proasta.

Vestea buna este ca, pe parcursul vietii, putem totusi sa mai reparam ceva din toate astea. Primul pas e sa constientizam unde ne aflam si sa ne dam seama prin ce anume am creat un atasament nesigur: poate ca am lasat copilul sa planga neconsolat, poate am tipat la el, poate nu i-am oferit ajutor cand a avut nevoie sau nu l-am ascultat, poate nu i-am explicat ce se intampla, l-am speriat sau l-am tratat cu indiferenta, ori poate am fost inconstanti si i-am transmis ca nevoile lui vor fi indelplinite doar daca parintii sunt “intr-o pasa buna” sau cate si mai cate. Eu cred ca noi, parintii, stim de fapt cand gresim fata de cei mici, chiar daca uneori nu vrem sa recunoastem nici macar fata de noi. Dar simtim asta,  vedem suferinta in ochii lor, o stim in sufletul nostru si ne doare. Si daca ne lasam sa vedem acea durere, a lor si a noastra, atunci inseamna ca am facut deja acest prim pas: am inteles ca am gresit si putem incepe sa reparam. Iar mai intai avem de reparat propria relatie de atasament.

Atasamentul se poate repara prin iubire pentru ca atasamentul este despre iubire.

Primul mod prin care putem repara relatia noastra de atasament, cea pe care ne-am construit-o in primii ani de viata alaturi de cei care ne-au ingrijit, este prin iubirea neconditionata. Daca avem sansa sa intalnim pe cineva care sa ne iubeasca deplin o perioada indelungata, timp in care noi sa nu putem intoarce acea iubire complet, atunci ne putem vindeca rana atasamentului nesigur din copilarie. Eu aici inteleg ca ar trebui sa gasim pe cineva care sa aiba un atasament securizant si care sa ne poata darui iubirea niste ani de zile, in care noi sa nu putem face acelasi lucru si asta sa fie ok. Hmmmm, cam greu , nu? Dar nu imposibil. Si totusi, ce bine ca mai exista si alte variante!

A doua varianta de ne repara relatia de atasament este prin terapie. Daca este nevoie, in special in cazul unui atasament dezorganizat (in care predispozitia pentru boli sau tulburari mentale este destul de ridicata), putem “rescrie” modelul nostru internalizat de functionare cu ajutorul unui terapeut, care sa ne sprijine in a crea un nou tip de atasament, bazat pe reactiile terapeutului. Sau ne putem crea o varianta imbunatatita de ochelari prin care sa ne uitam la noi si la lume prin lucrul cu noi insine, alaturi de un terapeut sau prin alte metode de auto-cunoastestere, auto-reflectie, constientizare, vindecare, schimbare. In cazul in care copilaria noastra a fost marcata de trauma, atunci terapiile care vizeaza lucrul cu subconstientul (cum ar fi terapia cu miscari oculare) au sanse sa aiba mai mult succes fata de cele clasice, bazate pe limbaj verbal si care vizeaza lucrul cu cortexul.

Odata ce reusim sa reparam macar o parte din ranile noastre de atasament fata de parintii nostri, atunci putem sa ne ocupam si de repararea relatiei cu copilul. Iata ce putem face, din perspectiva psihologului Ana Muntean:

  1. Sa constientizam ca am gresit, sa recunoastem asta, sa cerem scuze copilului ori de cate ori gresim
  2. Sa oferim cat mai multe ocazii in care copilul sa se simta bine, sa cream o atmosfera de bine, de siguranta si de incredere
  3. Sa il ajutam sa-si dezvolte abilitatile de reflectie, de a gandi asupra situatiei: putem face asta observand (fara a judeca) actiunile sale si efectele : “ai vazut? ai pus sare in apa! ia sa gustam sa vedem cum e!”
  4. Sa intelegem ce gandeste copilul, sa vedem din perspectiva lui fara a ne enerva, ci privind cu blandete si curiozitate cum priveste el lumea
  5. Sa ne gestionam furia astfel incat copilul sa nu aiba parte de izbucniri de nervi de la noi.
  6.  Sa evitam sa infricosam copilul, prin tipete, presiuni, amenintari sau exprimarea haotica a propriilor temeri.
  7. Sa nu il manipulam
  8. Sa nu il punem pe copil in rolul de parinte- adica sa nu-l facem responsabil de modul in care ne simtim noi.
  9. Sa il ascultam, sa il credem, sa ii tinem partea. Sa ne bucuram de copil, sa vada in ochii nostri ca el este CINEVA
  10. Sa gasim solutii alternative, sa ii transmitem ca ne putem adapta situatiilor grele.
  11. Sa nu le grabim autonomia! Nu lasam copiii sa se descurce, ci ii insotim in calatoria lor, le stam alaturi si ii asiguram de sprijinul, atentia si iubirea noastra indiferent de ce se intampla.
  12. Sa petrecem timp de calitate cat mai des, in care ne simtim bine impreuna: gatit, plimbat, jucat, explorat
  13. Sa nu mai dam comenzi copiilor, ci sa le oferim oportunitatea de a alege, de a testa, de a gresi
  14. Sa ii invatam sa repare rupturile, sa inteleaga ca uneori ajungem la conflicte, insa e important sa reparam acolo unde putem;
  15. Sa ii invatam sa aiba o naratiune coerenta, sa poata povesti ce li se intampla si sa isi poata explica de ce, inca de la 4-5 ani
  16. Sa iertam si sa comunicam la orice varsta. Indiferent de varsta copilului, chiar daca este adult la randul sau, putem repara ceva. 

Noi, parintii, suntem insula copiilor, noi suntem paradisul lor securizant, iar daca reusim sa le transmitem iubirea noastra neconditionata, atunci ei vor sti ca sunt valorosi si ca pot avea incredere in ei, in noi, in viata. Vor cere ajutor cand vor avea nevoie, vor explora lumea cu incredere si se vor putea dezvolta socio-emotional si cognitiv. Si vor fi sanatosi psihic toata viata! 

Sa tinem insa seama de faptul ca, potrivit Prof. Ana Muntean, primul tipar de atasament, cel pe care l-am invatat in primii ani de viata  este cel care se va manifesta prin reactiile noastre in situatiile speciale, de stres maxim. Adica sa facem totusi tot ce putem ca sa dam acum copiiilor tot ce e mai bun si sa avem cat mai putine reparatii de facut.

Sper sa va ajute si pe voi ceea ce am descoperit despre cum putem vindeca si repara relatia de atasament cu copilulul nostru, dar si cu copilul interior. Pentru mine, aceasta conferinta a fost un sir lung de revelatii, iar pentru asta le multumesc organizatorilor, Leaganul Vietii, Baby Language si  psihologului Ana Muntean pentru oportunitatea de a fi un parinte mai bun, mai informat si mai increzator, dar si pentru ca mi-a raspuns cu atat drag si profesionalism la toate intrebarile.

6 Replies to “Cum repar relatia de atasament cu copilul meu? Raspunde Prof.Dr. Ana Muntean, psihologul copiilor”

  1. Ce frumos ai povestit despre cum ar trebui sa decurga relatia unui parinte cu copilul lui. Sa stii ca eu o sa printez lista cu lucruri pe care le putem face, si o sa o lipesc de frigider. 🙂

    1. Va multumesc mult,sunt foarte bucuroasa sa aud asta si sunt recunoscatoare pentru informatiile primite si pentru modul in care le-am primit. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *