De ce am ales suplimentul de vitamina D

Din discutiile cu medici alopati sau naturopati, precum si din publicatiile de specialitate internationale, noua arma secreta a sanatatii si imunitatii pare sa fie vitamina D3. Studii recente arata tot mai mult importanta acestei vitamine si rolul ei fantastic in energizarea sistemului imunitar si mentinerea sanatatii. Ajuta la sintetizarea calciului in organism, dar si la prevenirea unor boli precum dementa, diverse forme de cancer, stimuland sistemul imunitar sa lupte cu o serie larga de afectiuni, dar si cu inflamatiile din corp.
Cea mai eficienta metoda prin care corpul nostru poate sintetiza vitamina D3 este prin expunerea inteligenta la soare: fara filtre solare, minim 30 de minute, intre orele 10 si 15, expunand cel putin 30% din suprafata pielii. Pare simplu la prima vedere, dar…
– in timpul verii, folosesc protectie solara zilnic
– nu reusesc sa stau mereu minim 30 minute la soare in acest interval
– in zilele caniculare ( si la noi sunt multe), nu ai cum sa rezisti atata timp in soare
De fapt, majoritatea oamenilor se afla intr-un spatiu inchis ( invlusiv in masina) in acest interval orar.
Acestea fiind conditiile, am ajuns sa caut o forma cat mai naturala de suplimente de vitamina D, iar drumul a devenit anevoios cu fiecare farmacie in care primeam aceleasi raspunsuri: “nu exista” , “nu avem” sau “desigur, avem!” si imi dadeau o sticluta de Vigantol, supliment care contine vitamina D3, dar nu din surse naturale.
Alte produse pe care farmacistii mi le recomandau ca fiind naturale nu contineau in prospect nici o referire la sursa din care provine vitamina.
In plus, majoritatea farmacistilor erau contrariati de dorinta mea de a lua Vitamina D, avand in vedere ca, in Romania, aceasta vitamina e prescrisa cu precadere sugarilor.
Mai mult, a fost imposibil sa gasesc un supliment cu concentratie mai mare de 2000iu, majoritatea fiind de 1000iu.
Toate acestea se intampla pe piata suplimentelor din Romania, in timp ce, in occident, concentratiile sunt si de 10.000iu, iar publicul tinta este de toate varstele pentru ca da, orice persoana poate si ar trebui sa   beneficieze de puterea acestei vitamine, indiferent de varsta.
Pe iherb, gasiti si varianta de 5000iu, daca vreti un boost de forta.
Cautarea mea s-a finalizat la farmacia Belladonna, unde am gasit Nature’s way Vitamin D3 2000iu, de la Secom. Fiecare din cele 120 de capsule contine colecalciferol din lana de oaie ( vitamina D3 50mcg), ulei de sofranel, gelatina, apa purificata si glicerina.

Eu iau acest supliment de la inceputul anului si pot spune ca am simtit din plin efectele benefice: nici o raceala, mai multa energie pozitiva si o piele mai luminoasa.
La recomandarea moasei care mi-a urmarit sarcina, am folosit acest supliment si in ultimul trimestru de sarcina, doza fiind de 1000iu in fiecare zi.
Draga corp sanatos, de vrei soare, soare iti dau! Dar si un pic de soare la cutie 😉
Sursa imagini:1: 4hedrulez.

Keep calm and wear SPF!

Stiu ca multe dintre noi n-ar recunoaste, dar hai sa fim sincere: cum vine toamna, cum lasam cremele de protectie solara uitate prin trusele de calatorie pe care le indesam in dresing pana la urmatoarea vacanta. Bine, fie, eu recunosc! Exact asa fac, mai ales daca toamna incepe cu nori multi, ca acum. Insa de anul acesta, promit, ma lecuiesc! Si am foarte multe motive pentru asta:

1. Am ales sa am mai multa grija de sanatatea mea, iar pielea e prima noastra bariera de protectie, cea mai expusa, cea mai vulnerabila. Si am decis s-o ajut mai mult de acum incolo, unul dintre pasi fiind utilizarea cremelor cu SPF pe tot parcursul anului.

2. Sora-mea s-a prajit de-a dreptul in cateva ore de stat pe plaja intr-o zi fara pic de soare. Nu ca mai aveam nevoie de vreo dovada, dar da, efectele razelor solare sunt la fel de puternice in zilele innorate ca si in cele senine. Chiar mai mult, as putea spune: cand soarele se vede, ne amintim sa mai stam la umbra, sa ne protejam. Insa atunci cand sunt nori, nu mai avem nici un reminder si ne lasam dusi de val, crezand ca norii sunt o protectie suficienta.

3. Am cu ce! Vara nu dau banii pe creme cu SPF mai mic de 50, iar in restul anului cumpar doar creme pentru ten cu SPF 15 , ca mai mult nu prea gasesti pe piata. Si nu-mi vine sa folosesc iarna un SPF 50. Dar acum am descoperit Photoderm Spray cu SPF 30 de la Bioderma, potrivit atat pentru ten, cat si pentru corp!

Acest spray fotoprotector are un gramaj generos de 200ml si combina filtrele solare cu protectia celulara biologica, gratie unui complex brevetat Cellular Bioprotection, care stimuleaza mecanismele naturale de aparare ale pielii impotriva stresului oxidativ si socului termic.
Formula este ultra-usoara, iar pompita functioneaza perfect, ceea ce rar se intampla in cazul spray-urilor cu SPF. Asadar, dozarea se face facil, iar aplicarea e usoara, crema se intinde rapid prin cateva miscari si se absoarbe in jumatate de minut. Formula este non comedogenica si rezistenta la apa, insa as recomanda totusi reaplicarea dupa o baie in mare sau transpiratie excesiva. Pretul recomandat este 69 de lei, iar eu estimez ca un flacon este suficient pentru un sezon rece, avand in vedere ca aplicam SPF doar pe zonele expuse: ten, brate, gat, decolteu…Deci este o investitie smart 😉

4. Mi-am dorit sa pozez acest produs alaturi de soare, iar asta m-a facut sa ma trezesc la 6 si sa fug pe plaja pentru a vedea primul rasarit din ultimii ani. Dupa ce am trait impreuna acest rasarit superb, voi folosi cu si mai mult drag sprayul Photoderm 30, iar asta ma va motiva sa keep calm and wear SPF pe tot parcursul anului 🙂

Desert auriu pentru ten, de la Apiland

Nu ma puteam apropia de bunicul cand era perioada recoltarii. Era un ritual aparte, care necesita maxima concentrare si noi, nepotii lui, il priveam de departe si asteptam sa ne dezvaluie misterul. Ce era atat de pretios, atat de important, atat de valoros, incat bunicul sa fie asa de absorbit si sa nu ne lase sa alergam pe langa stupi, ca de obicei?

Laptisorul de matca.
Bunicul meu, apicultor cu vechime, stia de aceasta mica comoara a albinelor, ii stia toate secretele si dupa ce se dedica recoltarii, ne lasa sa vedem si unoeri, sa gustam. Considerat un ingredient exclusivist si un adevarat elixir al sanatatii si al frumusetii, laptisorul de matca a revenit de curand in rutina mea, amintindu-mi de copilaria cu gust de miere.
L-am regasit la Apiland, alaturi de alte minunatii din stup si dupa ce i-am dat tarcoale cateva zile, parca nevrand sa stric vraja, am desfacut borcanul si am inceput rasfatul. Timp de 10 zile l-am amestecat cu miere si l-am savurat in fiecare dimineata, stiind de efectele benefice asupra sistemului imunitar. Coincidenta sau nu ( ramane de testat pe perioade mai lungi), racelile care se tot invarteau in jurul meu din cauza variatiilor de temperatura din acest sfarsit de primavara, nu m-au atins. 

Si daca tot am fost in forma, mi-am facut timp pentru o masca naturala, ca demult nu mi-am mai alintat tenul cu asa ceva. Reteta simpla, ritual de “regina”.
 Hai sa va arat:

 1. O lingurita de pulpa de banana

 2. O lingurita de miere
 3. Jumatate de gram de laptisor de matca pur
M-am simtit ca la cofetarie. Cele trei ingerdiente aurii aratau delicios, m-am abtinut cu greu sa nu le gust, desi erau comestibile. Reteta era pentru zona ochilor, dar am aplicat masca pe toata fata, am lasat-o 20 de minute si am clatit cu apa calduta, dupa care am aplicat o crema hidratanta. Efectul imediat a fost de crestere a luminozitatii tenului, de curatare si de catifelare. Mi-a placut maxim si voi repeta aplicarea inca 3-4 zile, pentru a maximiza rezultatele. 
Iar apoi voi trece si la alte masti cu laptisor de matca, prima pe lista fiind cea antirid, cu miere, avocado si ulei de masline (+1 gram de laptisor), iar urmatoarea pentru par, cu ulei de ricin, galbenusuri si 2 gr de laptisor. Desi de multe ori fug de masti pentru ca imi ocupa mult timp prepararea, ambalajul in care vine laptisorul de matca Apiland, izoterm si cu o lingurita dozatoare, face ca lucrurile sa fie mult mai simple. Iar pretul de 37 de lei pentru 25 de grame, iti da posibilitatea sa creezi si sa te joci cu retetele cosmetice cat vrei. 
Sper sa va inspire si pe voi acest ingredient pretios, fie pentru aportul sau pentru sanatate, fie datorita beneficiilor pentru frumusete. Mai multe despre indicatiile pentru utilizarea laptisorul de matca pur eco gasiti aici.