La vie en rose

Visele au crescut mari.
Atat de mari incat ma acopera.
Au crescut ca un par bogat
care acum imi intra in ochi.

Incerc sa le dau la o parte
ca pe draperii.
Afara e soare.
Eu am trecut din vis in vis.

Rabdarea s-a impiedicat
de un morman de dorinte.
S-a poticnit de un plan
si acum ma doare.

Ce stiu? Ce sunt?
O bataie de inima imi ajunge in urechi
Oare asta incearca sa-mi spuna?
Ca viata e azi… Si atat.

Zambesc. Iubesc matematica
de cand eram copil.
Nimic nu se compara cu
bucuria gasirii unui raspuns 🙂

Nu am mai scris demult pe blog. Inspiratia mea s-a impiedicat de un morman de vise. Recent am fost la o lansare de carte. Si nu orice carte, una de poezii. Mi-am reamintit frumusetea cuvintelor. Asa ca va recomand din cand in cand, intre doua aplicari de crema si apa micelara, o poezie. Pe curand!

I wish I was a punk rocker with flowers in my hair…

Tocmai mi-a spus cineva ca sunt puerila…. si imi rod unghiile de 10 minute…  inteligenta emotionala, tot ce invatam din cartile de dezvoltare personala, calitatile de care suntem mai mult sau mai putin constienti, toate acestea nu ne fac adeseori mai putin vulnerabili la cuvintele celorlalti. “Puerila”…..nu m-as fi gandit niciodata…sunt inocenta, copilaroasa, jucausa…dar puerila??!!
Cum oare ne demonstram atat de puternici in situatiile cele mai complicate din viata, dar lasam sa ne darame un cuvant? Ar fi multe explicatii de dat. Relatiile cu ceilalti sunt vitale pentru noi, simtim nevoia sa fim apreciati, admirati, iubiti. Avem nevoie de sustinerea si prezenta celorlalti in viata noastra, dar parca totusi nu mi se pare normal sa-mi strice ziua un cuvant. Asa ca trec peste si includ in acelasi timp toate celelalte posibile explicatii si va dau raspunsul meu: pentru ca asa alegem sa facem.
Pana la urma, eu aleg daca las acest cuvant sa ma chinuie sau il pun la distanta de mine. Responsabilitatea rostirii lui ii revine celui care l-a spus, este perceptia lui, iar atata timp cat eu nu ma consider puerila, responsabilitatea mea este de a nu lasa acest lucru sa ma influenteze. Nu de a ma enerva, nu de a cauta explicatii sau vinovati. Aceasta impartire a resposabilitatilor ne poate ajuta mult in momentele tensionate.
Desigur, ulterior, daca simtim ca e cazul, ne putem auto-analiza pentru a vedea daca chiar exista o urma de adevar. Nu suntem perfecti. Avem multe de invatat si pe acest drum al cunoasterii, de mule ori facem greseli. Ce imi doresc insa este sa nu mai lasam cuvintele aruncate de cei din jurul nostru sa ne clatine atat de puternic si sa ne intoarcem de fiecare data la ceea ce stim noi insine despre noi si la increderea in sine.
Iar ce stiu eu este ca sunt o visatoare, cu ochi de copil si minte matura.
Si iubesc perioada hippie, cu toate visele ei nebune!
http://www.youtube.com/watch?v=t2ohGVgfyIs

true love…

Iubesc ploaia. Mirosul de aer curat, rece si proaspat ma trezeste..imi activeaza simturile si ma pune in miscare. Azi mi-a activat niste amintiri.
Ma minunez acum de cate lucruri faceam pentru ceea ce credeam candva ca este “true love”. Credeam cu atata tarie in aceasta expresie incat nimic din lucrurile atat de evidente acum, nu-mi semnalau atunci nimic, nici o indoiala, nici o spranceana ridicata, nimic. Era cea mai mare certitudine si era asa de bine sa o am. Era “true love” si nimic nu putea concura cu asa ceva. Insa pe cat de bine era sa am aceasta certitudine, pe atat de ireala era. Nefondata, nedemonstrata, nesustinuta, neimpartasita (certitudinea, nu dragostea !).
Ilogica ca o ecuatie proasta.
Am trait dragostea in multe feluri si stiu c-o sa mi se dezvaluie sub mii de alte forme de acum incolo. Insa sunt recunoscatoare ca am gasit-o in forma ei completa, ca pot sa iubesc cu inima, dar si cu mintea…un lucru nou pentru mine:). Iar aceasta dragoste care trece si prin realitate ma invata in fiecare zi sa descopar si sa ma descopar, fara a avea acea certitudine confortabila, ci invatand ca viata e plina de intrebari, ca drumul e facut din pasi mici si ca raspunsurile vin doar aduse de timp.
Avem atat de multe de invatat de la viata si de la oamenii din viata noastra despre dragoste. Aproape mi-e si frica sa deschid acest subiect pentru ca e atat de subiectiv, atat de fragil si atat de important pentru fiecare dintre noi incat pare imposibil sa nu ranesti pe cineva sau sa nu lasi loc la interpretari gresite.
As zice doar ca dragostea, in orice forma si in orice etapa a vietii, este frumoasa, uluitoare, vindecatoare…
Ca lasa urme in suflet indiferent de durata ei.
Ca unele urme sunt frumoase, altele mai putin, dar ca fiecare parte dintr-o dragoste este extrem de valoroasa pentru destinul nostru.
Ca are o definitie unica pentru fiecare..sau chiar mii de definitii schimbatoare pentru fiecare din noi..(weird, huh?)
Ca nu este gresita. In cel mai rau caz, neinteleasa.
Ca se hraneste de la cel putin doua inimi.
Ca se invata, se daruieste, se castiga.
Ca tine de oameni, nu de concepte.

Da, stiu ca va intrebati daca mai cred in true love. Cred. Chiar mai mult decat credeam acum cativa ani. Doar ca acum am o alta definitie, iar dragostea mea are alta forma. Nu stiu pentru cat timp. Singura certitudine este urma formei ei pe nisip.

to be continued

I live feng-shui

Am auzit candva o regula feng-shui care spunea asa: “cheltuieste tot ce ai”. Poate ca nu sunt prea feng-shui in general, dar la partea cu cheltuitul, sunt clar din poveste. Cu toate ca veniturile mele nu au fost niciodata foarte mari, am stiut mereu ce valoare au banii, am lucrat din adolescenta si …nu stiu cum…probabil gratie protectiei vreunui elefant shui, am reusit mereu sa imi acopar cheltuielile, sa imi fac micile placeri si chiar sa mai economisesc ceva.
Poate din cauza asta, mi-e foarte greu sa inteleg oamenii zgarciti, oameni cu venituri mari, din pacate, care nu stiu sa traiasca clipa si care strang bani in sosetele pentru Mos Craciun in loc sa puna cadouri in ele. Si nu neaparat cadouri pentru ceilalti, dar macar cadouri pentru sine, placeri, zambete, satisfactie pentru propria viata. Eu recunosc, ador sa ma pierd in magazine si nimic nu se compara cu o rochita gasita la reduceri care imi vine perfect. Nu zic ca sunt exemplul cel mai bun…dar totusi…hai sa traim prezentul, hai sa strangem bani si pentru ca azi sa fim mai veseli, hai la o cafenea mai scumpa, dar care are o terasa de vis, cu priveliste la lac si cu muzica buna, hai la mall si gaseste-ti cel mai vesel tricou si cumpara ceva si pentru iubitul tau, asa, fara nici o ocazie…
Macar o data la ceva timp, as zice sa nu uitam de ce muncim si de ce economisim: pentru ca noua sa ne fie mai bine. As vrea sa nu lasam banii sa ne controleze, ci din contra, sa ne bucuram de libertatea pe care ne-o ofera, indiferent de cat de multi sau putini sunt. Acceasi placere o simt si cand imi cumpar o piersica din piata si cand mananc la un restaurat, pentru ca amandoua sunt dorintele MELE.
Ce vreau sa spun de fapt e…sa privim banii ca pe o sursa de bucurii, destul muncim pentru ei in fiecare zi, destul ne stresam si calculam si facem liste…macar din cand in cand, sa ne folosim de bani pentru a ne cumpara o bucurie, mica, dar valoroasa prin faptul ca e a noastra, e prezenta, o simtim si stim ca este rezultatul muncii noastre. O masina, o casa, educatia copilului, sunt obiective extrem de importante pentru fiecare dintre noi, dar de multe ori ele sunt obiective indepartate si poate ar fi bine ca pe drumul nostru catre aceste obiective, sa tragem pe dreapta putin si sa savuram o inghetata!

Eu pot o lume mai buna

Azi am vazut cum un mic proiect creat din suflet de doi oameni s-a terminat intr-un mod stupid. N-a fost nevoie decat de niste persoane nemultumite de propriile insuccese care, din pacate, au cooptat si altele si impreuna, au reusit sa faca din ceva frumos ceva trist. Mi-e greu sa redau ce-am simtit vazand cum oamenii se unesc atat de usor intr-un demers ilogic, neargumentat si distrugator, fara sa tina cont de munca, banii si energia pe care acei doi oameni le-au investit, doar pentru ca….De fapt, nu stiu de ce. Nu inteleg. Nu vreau sa inteleg pentru ca nu vreau sa accept. Dar poate cum unora le place sa construiasca, altora le place sa distruga. Si, da, stiu…that’s life. Si din tot ce ni se intampla avem ceva de invatat.
Azi am invatat cat de important e sa ai constiinta curata, cat de implinit te simti cand faci ceva din suflet, indiferent de rezultat si cat de norocoasa sunt ca oamenii din viata mea sunt oameni buni. Si da, in micul meu univers, lucrurile sunt bune, pentru ca noi, locuitorii acestui mic univers am ales sa traim frumos.
Cel mai interesant a fost insa faptul ca, dupa mixul de furie, dezamagire si tristete pe care l-am resimtit azi, nu am avut nici o dorinta de razbunare. Din contra. Simt nevoia sa fac ceva bun. Stiu ca doar asa imi va trece gustul amar.
Si ma intreb cum ar fi daca, dupa ce ni se intampla ceva neplacut, in loc sa platim cu aceeasi moneda, am alege sa ne indreptam energia catre oamenii care merita cu adevarat si sa compensam raul pe care l-am primit dintr-o parte daruind ceva bun in alta parte.
Eu imi doresc o lume mai buna. Visez la o lume mai buna. O am in suflet si stiu ca pot sa fac ca lumea sa fie mai buna. Am inceput cu lumea mica in care traiesc. Si stiu ca nu voi avea de pierdut.
Noapte buna! Maine aprindem iar soarele!
http://www.youtube.com/watch?v=BWf-eARnf6U
(heal the world)

Cu sufletul in puf

Tocmai am venit de la sala. E atat de bine sa faci ceva pentru tine. Dar nu m-as fi simtit atat de bine daca nu as fi facut ceva si pentru suflet. El nu tine cont de cate mailuri trimitem pe zi, de cate probleme financiare rezolvam, cate vase spalam, cat costa benzina, ce marca avem inscriptionata pe papucii de casa sau ce crize a mai facut sefa. El vrea ceva numai pentru el si cred ca ar fi minunat sa avem ce sa-i oferim in fiecare zi. Ceva usor, simplu, natural… o privire spre cer, o joaca in zapada, o vorba buna spusa in oglinda, o discutie intima, o rugaciune, o multumire.
Eu am inceput saptamana cu o carte despre minunata putere a apei “Viata secreta a apei”- Masaru Emoto. El a demonstrat efectul cuvintelor si al gandurilor noastre asupra calitatii apei si a cristalelor de apa. Greu de crezut, nu? Dar cand noi vorbim cu apa, de fapt vorbim cu noi (ca doar suntem 70% apa) si cu universul, iar gandurile noastre au atata energie si forta pe care noi nici nu o banuim si care poate schimba lumea. Cool, huh? O sa mai revin la aceasta carte care mi-a deschis multe perspective.
Am facut si un om de zapada in doi. Unul zen, bineinteles! Ne-am jucat cu bulgari, ne-am plimbat pe jos prin padure, am respirat adanc aerul rece. Mi-am deschis inima si am vorbit cu cineva apropiat despre ceea ce ma apasa, am ajutat in felul meu persoanele dragi…printre metode, nelipsita cura de shopping :). Am vorbit cu planta de pe balcon care e cam pe duca, am ascultat la maxim in masina backstreet boys (amintiri din generala), am facut o baie cu spuma. Toate, adunate, m-au ajutat ca azi bilantul meu sufletesc sa dea cu plus. Si sper sa devina un obicei.
Voi ce ati facut ultima oara pentru suflet?

PS: puteti comenta mai usor de acum, am introdus si varianta “anonim”, fara conturi de google sau alte lucruri complicate 😀

Expresie vs. depresie

“Hey Malcolm! I’m depressed!!!”
E o replica dintr-un vechi sitcom care pe mine ma amuza teribil. Azi dimineata imi venea sa spun acelasi lucru. Si mi-am dat seama ce joc de cuvinte e alaturarea “expresie -depresie”, iar asemanarea nu e deloc intamplatoare. “Depresie” e un cuvant mare. Desi avem tendinta sa-l folosim adesea cand ne simtim pierduti, fara chef de viata sau lipsiti de energie, el inseamna mult mai mult decat atat. Prin urmare, primul meu sfat ar fi sa evitam sa ne catalogam starile mai proaste ca fiind depresii, cel putin pana nu aflam exact ce presupune acest cuvant. Pasul doi: exprima ceea ce simti. Asta am facut si eu azi si cred cu tarie ca “expresia” vindeca “depresia”. Mi-am luat agenda si am inceput sa scriu. Am facut una din listele mele miraculoase, de data aceasta cu lucrurile pentru care sunt recunoscatoare. Scriam fara sa mai gandesc si am ajuns la 14 motive pentru a zambi. Scrisul este eliberator, insa orice metoda de exprimare e binevenita. Poti sa desenezi, sa suni un prieten, sa tipi (de preferat nu la cineva), sa vorbesti singur in timp ce dai cu mopul :). Odata exprimata, problema ta ajunge sa fie constientizata si fie iti dai seama ca ea nu e de fapt o problema, fie treci la rezolvarea ei. Iar apropo de rezolvare….tocmai am primit o veste proasta: un caz, din pacate clasic, de intoarcere la un partener violent. Off… Intotdeauna exista o rezolvare. Tot ce avem de facut e sa ne-o dorim. Sa luptam cu provocarile vietii, sa cerem ajutorul, sa nu renuntam la noi.
Inchei cu un citat din “cartea manechinelor” in care cred foarte mult : Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat , tot universul conspira la implinirea dorintei tale (Alchimistul- Paulo Coelho).
Hai sa ne lansam dorintele in univers si sa vedem ce se intampla!

Prajitura cu ravas

Luna aceasta am primit doua prajituri cu ravas. Sunt primele prajituri de genul asta pe care le primesc si au venit de la cele mai apropiate prietene ale mele. Prima a fost de la sora mea si zicea ca..”you are extremely sensitive”. No kidding? Chiar sunt asa! De cand ma stiu am crezut ca eu simt mai mult decat ceilalti. Trecand prin aceleasi situatii, eu simt si resimt mai mult si mai profund decat ar face-o poate multe alte persoane. Si, dupa mult timp in care nu am stiut ce sa fac cu aceasta sensibilitate, acum stiu ca ea nu este deloc o slabiciune, ci un dar. Prin el percep lumea in toata splendoarea ei, fara sa-mi scape nici uratenia. nici frumusetea ei. Ca sa ne intelegem..nu e vorba de sensibilitatea la frig sau la cremele cu parabeni.  Nu e fragilitate, desi multi confunda termenii… din comoditate. E o simtire mai ascutita, uneori mai profunda a lucrurilor din jurul meu. O parte e empatie. Alta e simpatie. Sau mila. Sau drag. Sau teama. Sau vis. Sau multe altele, dar poate dezbatem acest subiect mai pe larg anul viitor. Sa revenim la a doua prajitura, care a venit intr-un moment cum nu se poate mai potrivit, exact atunci cand incercam sa fac o lista. Da, recunosc, sunt din clubul persoanelor cu liste, dar sunt deja la nivel avansat. Nu le mai folosesc doar ca sa nu uit lucruri pentru a doua zi, ci si ca sa-mi reamintesc lucruri din trecut sau din prezent..cum ar fi ce imi place la viata mea. Dar nici despre liste nu vreau sa scriu acum…sa pastram totusi putin suspans si pentru viitoarele postari!Ce ziceam??…da, al doilea ravas! El a venit de la cea mai buna prietena a mea. Nu, n-am copilarit impreuna, cum se intampla in filmele americane, n-am facut science projects si nici schimb de papusi cand eram mici, ci viata ne-a adus impreuna anul trecut si ne-a lipit cu lipici magic. Si cum nimic nu e intamplator, ravasul de la ea zicea asa: “harmony and balance are waiting for you”. In momentul in care l-am citit m-am luminat. Da, chiar s-a aprins un bec si nu unul economic. Unul din ala ne-ecologic, cu lumina puternica. Armonie si echilibru este ceea ce caut de aproape un an. Si ceea ce am citit in ravasul meu mi-a reamintit ca asta e pe primul loc in lista mea pentru anul care vine si mi-a dat acel sentiment de siguranta ca voi gasi ceea ce caut. Insa ce mi s-a parut cel mai frumos este acel “wait”. Nu a fost “will come to you”, ci ” are waiting for you”. Semn ca daca iti doresti aceste lucruri, tu trebuie sa mergi spre ele. Nu vor veni la tine din senin. Te vor astepta dupa ce vei porni la drum, cu bagajele facute si constient ca aceasta este destinatia. Drumul e lung de obicei, dar exista un drum. Al fiecaruia dintre noi. Nu e nici usor. E plin de provocari, de intrebari, de raspunsuri, de “mai bine ma-ntorc inapoi” sau “mai e mult?”, dar cand stii ca ceva frumos te asteapta, merita sa mergi inainte. Ce e si mai frumos, e ca pe parcurs, incepe sa-ti placa, incepi sa te descoperi, sa te apreciezi, uneori sa te schimbi si sa inveti sa te iubesti. Si ce e si mai interesnt e ca aceasta calatorie e doar a ta. Incepe cu tine si se termina cu tine, pentru ca armonia si echilibrul sunt in noi. Noi trebuie doar sa le cautam. Carlos (www.yogilates.ro) zice ca atunci cand cautam motive de fericire in lucrurile materiale, de fapt ne lipseste ceva. Si nu, nu este acel lucru exterior. Nu e o calatorie, nu e o masina noua si nici macar barbatul ideal! Stiu, asta cu barbatul ideal e greu de crezut. Dar el spune ca aceste lucruri exterioare ar trebui sa vina ca o celebrare a frumosului interior, ca o recompensa, ca un bonus. Pentru ca frumosul, armonia, echilibrul si fericirea sunt in noi, ne nastem cu ele si sunt in fiinta noastra.
Desi eram hotarata sa scriu putin si la obiect, inchei fericita pentru ca manutele au scris liber si sincer si va doresc sa incepeti noul an cu gandul la voi, sa va puneti pe lista dorintele si sa primiti in dar imipliniri de vise si prajituri cu ravas.
La multi ani!

Evadare intr-o zi de luni

Credeam ca prima postare va fi despre o noua colectie de make-up a unui brand international (de-a dreptul fascinanta, dealtfel).
Dar am primit un strop de lumina in suflet si am simtit ca e mai bine sa scriu despre asta. Am reascultat, dupa un an, “Dulce in suflet”, cantata de Analia Selis. Eram la volan, acum cateva zile. Fara sa-mi dau seama, am inceput sa plang si sa rad in acelasi timp. Acel plans curat care iti vine din interior doar atunci cand ceva extrem de frumos iti atinge sufletul. Si conduceam si ma minunam de efectul muzicii, de voce, de cuvinte, de rezonanta lor in gandurile mele. A doua oara am ascultat-o azi, tot in masina, dar nu in a mea. In timp ce eu ridicasem visatoare ochii spre cer, inca de la primele acorduri, amicul de la volan a vorbit tot timpul la telefon, a butonat un email, s-a jucat cu trei bile antistres (erau de fapt bile de rulmenti, dar asta am aflat mai tarziu). Si mi-am dat seama ca nu simtim cu totii muzica la fel (ceea ce e perfect normal, don’t worry).
Seara insa am ascultat-o din nou, de asta asta cu iubitul meu. Am dansat si am dat iarasi play si am ascultat versurile impreuna. Just magic.
Fie ca o ascult singura sau cu cineva, pentru mine, aceasta melodie e ca o cutie cu liniste. Asa cum sunt cutii cu biscuiti, cu pantofi sau cu porumb dulce. O cutie la fel de la indemana ca si cele din supermarket, insa mult mai bogata si mai ieftina. Stiu ca uneori e greu sa te deconectezi, sa iti rupi acele 3 minute si sa nu faci nimic altceva decat sa te bucuri de muzica. Unora li se pare o prostie. Dar eu as spune “incercati”. E atat de important sa ne acordam aceste cateva momente, sa lasam sufletul sa respire, sa lasam gandurile sa se plimbe pe unde vor ele, sa inchidem ochii daca putem si sa simtim muzica. Un astfel de gest, aparent banal, ne ajuta sa ne re-echilibram, sa recapatam o bucatica din linistea interioara si sa gustam din nou din libertatea si calmul interior al unui copil. Nu trebuie sa fie aceasta melodie. Nici macar nu trebuie sa fie o melodie. Nimic nu trebuie. Putem insa sa ne dorim sa ne oferim in dar cateva clipe minunate. Eu am ales “dulce in suflet” si v-o dedic din suflet, ca un cadou de iarna.

http://www.trilulilu.ro/grigorevasile/7aa8891626efe6

“In linistea sufleteasca a-nceput sa cante,
Canta alb, canta liniste, canta flori, canta bucurie”