Definitii

Dam atat de multe definitii lucrurilor din viata noastra incat nici noi nu mai stim ce sunt.

Dragostea…exemplul cel mai bun. Va suna familiar expresia “daca mi-a zis asta , inseamna ca nu ma iubeste”? Sigur ca va suna 🙂

– Daca nu mi-a raspuns in clipa aia, inseamna ca nu ma iubeste, nu?
– Da, tacerea nu inseamna niciodata ceva bun…
– Plus ca nu m-a sunat toata ziua,  nu m-a sarutat imediat ce a intrat in casa, nici nu ma mai priveste cum ma privea inainte…
– Cred ca nu te mai iubeste…
– Sa nu-ti mai zic ca s-a si uitat dupa o tipa la semafor, a iesit tocmai azi cu prietenii si nici nu si-a dat seama de ce eram suparata..e clar. Nu ma iubeste!
– Daca a facut toate astea, inseamna ca e grav…
– Da, dar mi-a raspuns mai tarziu la intrebare, m-a sunat in toiul noptii, mi-a facut o surpriza, mi-a zis ca ma iubeste ca in prima zi si m-a sarutat pana am adormit.
– Hmmm, nu stiu ce sa zic…
– Si l-am vazut eu ca inca mai inchide ochii cand ma saruta…
-Ei…atunci te iubeste, fata!

Casnicia…alt exemplu.

– O casnicie inseamna o mare dragoste.
– Cu siguranta, altfel nu e casnicie adevarata.
– Dar casnicia nu inseamna si respect?
– Ba da. Si inseamna si incredere si fidelitate si sa fii tot timpul impreuna si sa ai concedii memorabile…
– Concedii in doi sau in grup? Ma mai iubeste daca vrea sa iesim in 4?
– Hmmm..depinde de cate concedii ati facut in doi pana in momentul in care iti propune!
– Auzi…dar daca nu e el dragostea aia mare? Cum stii ca el e alesul?
– Pai cum sa nu stii? Alesul e atunci cand simti din prima clipa ca el e, nu? Si atunci cand te cere in primii trei ani de relatie. Si atunci cand in orice moment al zilei, daca te gandesti la el, simti un fior…
– Care fior?
– Cum care fior? ala al dragostei care te completeaza…nu stii povestea cu sufletul pereche? Sufletul pereche inseamna sa nu va mai dezlipiti ochii unul de la altul.
– Toata ziua? “

Iar lista poate continua…dar simt nevoia sa fac o pauza de la cuvinte si sa ma las sa simt, fara a mai clasifica, eticheta si indosaria… macar in seara asta 🙂

Somn usor!

Sa visezi ca poti schimba lumea …..

” Daca mai sunt oameni fericiti pe strada, inseamna ca lumea e inca locuibila”
Ma simt extrem de agasata in ultima vreme. Pe de o parte, simturile mele sunt asaltate de stiri negative din toate partile, in special prin mass-media, bineinteles. Morti, ucisi, sinucisi, raniti, corupti, inculti. Prin ochii televizorului, lumea devine automat un loc oribil, periculos, unde nu exista siguranta si care e  plin de suspiciune, frica si neincredere. Pe de alta parte, o multime de voci publice sau mai putin publice ma intoxica cu lamentarile lor fata de aceasta invazie de stiri negative. In traducere, “vai ce oribil e ca stirile sunt oribile”. Si atat. Discutiile nu merg mai departe, in cel mai bun caz se ajunge la o nostalgie pentru epoci de aur pe care, de altfel, nimeni dintre cei care le evoca nu le-a trait. In acelasi timp, exista multitudinea de carti de dezvoltare personala si autorii lor, care parca te fac sa crezi ca exista o speranta, dar carora le vin de hac vocile care spun ca totul e o conspiratie care sa ne faca sa nu ne mai razvratim si sa devenim niste legume. Azi pur si simplu m-am saturat de toata aceasta lupta si am plecat la o plimbare cu masina. Am mers incet si am incercat sa privesc cat mai mult in jurul meu. Pe sistemul, cand nu mai stii pe cine sa crezi, incearca sa vezi cu ochii tai.
Vreti sa stiti ce am vazut? Incredibil…foarte multi oameni happy. Nu zic ca atinsesera nirvana, insa pe chipurile lor, in secundele in care eu am apucat sa-i vad, se citea calmul, linistea, speranta, placerea. Am mers  mult printr-o zona marginasa a orasului si cei care puteau fi vazuti pe strada erau muncitori, vanzatori, oameni  care aveau o zi libera si trebaluiau prin curte sau pe la porti, oameni care veneau de la cumparaturi si tot asa. Poate ca la nivel macro, statisticile nu sunt prea bune, insa la nivel micro, adica cel in care traim efectiv, lucrurile nu mi-au parut deloc rele. Unii oameni zambeau, altii erau in pauza de la munca si mancau, spuneau glume si se uitau dupa fete frumoase. Altii munceau in ritm lent, nimeni nu parea sa se grabeasca si nimeni nu parea disperat.
Poate ca nu vom gasi in fiecare zi aceste resurse pe strada, desi v-as propune sa facem un exercitiu si sa incercam sa ne uitam efectiv la oamenii din jurul nostru si  sa numaram chipurile vesele sau senine. Cand le vom gasi si sunt sigura ca le putem gasi oriunde, vom intelege lumea in propriul nostru mod si vom vedea cu ochii nostri ca totusi aceasta lume in care traim nu este nici atat de oribila, nici atat de disperata, nici atat de bolnava precum credem. Ca poate problema e in fiecare dintre noi, in perceptia noastra. E posibil sa fie asa, nu? Si daca da, de ce nu acceptam toti asta? Poate lumea ar fi un loc mai fericit. Ei bine, cred ca nu acceptam asta pentru ca atunci ar trebui sa acceptam si faptul ca solutia este tot la noi, la fiecare dintre noi. Dar e mult mai usor sa stai deoparte si sa spui” ce oribil e!”,  decat sa iti asumi rolul in societate si sa incepi sa actionezi , in primul rand cu tine, in universul tau, in viata ta.
Recunosc, eu sunt din tabara celor care cred in lucrurile bune, celor care vor sa se dezvolte personal, care actioneaza si reactioneaza.
Insa indiferent de ce parte ai fi, cred ca dupa lamentarea obligatorie, ar fi bine sa urmeze si intrebarea” ok, acum ce facem?”.
To be continued…

Free Hugs si Vitamina C

 

Part I.
Sunt racita. Da, stiu , e cald afara si mai e si vorba aia ca numai prostii racesc vara..sau iarna, dar cert e ca de vreo doua saptamani sunt racita. C-o fi de la dormitul cu geamul deschis si aerul conditionat sau c-o avea vreo legatura cu faptul ca am reusit sa strang ceva dezamagiri de pe la prieteni, asta nu mai stiu. Si nici nu mai am chef sa analizez asa ca apelez la varianta de rezerva a bunicilor care, indiferent daca te doare capul, maseaua, o mana, spatele sau sufletul, spun:” o fi de la curent, maica”J. Oricum ar fi, in loc de vitamina C pentru suflet, am citit in disperare si am incercat sa inteleg faza cu imperfectiunea situatiilor din viata.  
Nu pot sa zic ca mi-a reusit in totalitate, dar am indulcit cumva lucrurile si am aflat lucruri super interesante…cum ar fi ca avem nevoie de minim 4 imbratisari pe zi. Cool, huh? Si asta doar pentru a ne mentine nivelul minim de afectiune. Pentru upgrade, avem nevoie de 12 imbratisari pe zi. Acum, nu stiu cat o fi de demonstrata aceasta idée, insa eu o cred si chiar am inceput sa fiu atenta la asta. Chiar si eu, care ma credeam o mare lipicioasa, tot simt nevoia de un plus de entuziasm la acest capitol. 
Poate ca suntem noi mai padureti, mai ales noi cei din mediul urban, poate ni se par prea desprinse din filmele americane aceste imbratisari, insa dupa ce am testat experienta cu noul meu ochi critic si informat, garantez ca o imbratisare la timpul ei functioneaza neasteptat de bine, iar daca multiplici cu 12 esti deja la super inaltime. Principiul este simplu: imbratisarea este primul gest de afectiune pe care il primim cand venim pe lume, fie ca suntem luati in brate de mama sau de cineva din personalul medical, iar din punct de vedere fizic, imbratisarea detensioneaza muschii si elibereaza o parte din excesul de energie/furie care ni s-a acumulat in corp.  
Sper ca v-am convins sa va deschideti bratele mai des. 
O sa primiti si o sa oferiti in acelasi timp, iar asta nu poate fi decat de bine!
 
Part II. 
Daca la primul capitol nu am avut un succes total, ceea ce mi-a reusit 100% a fost experienta cu vitamina C pentru ten. Sa nu credeti ca el nu a suferit odata cu mine, doar ca aici a fost mult mai simplu. Am urmat, timp de 10 zile, un tratament pentru ten de la The Body Shop: Vitamin C Facial Radiance Powder Mix- tratament de iluminare a tenului. Ieri s-au incheiat cele 10 zile, iar concluzia mea este ca a meritat. Am primit, odata cu produsul, un continut vitaminizant, o piele mai radianta, un aspect proaspat si sanatos al tenului, mini-sedinte de masaj obligatoriu al fetei si, preferatul meu, un mic ritual care mi-a transformat pentru 10 zile rutina ingrijirii zilnice.
Ce mi-a placut (ordinea nu e relevanta):
  • Ambalajul si utilizarea extrem de usoara: vitamina C se elibereaza din capac, se agita si apoi se aplica continutul in fiecare zi, inainte de crema hidratanta.
  • Textura usor uleioasa a serumului, dar care se absoarbe uimitor de rapid prin masajul cu miscari circulare la nivelul decolteului si al fetei (eu avand tenul mixt)
  • Continutul bogat, imbogatit cu 5% vitamina C pura, extract de camu camu-sursa naturala de vitamina C si aloe vera obtinuta prin programul Community Fair Trade din Guatemala.
  • Modul in care imi zambea fata in fiecare dimineata pentru ca efectul s-a vazut din primele zile: luminozitate, revitalizare, energizare.
  • Ideea ca fac ceva mai mult pentru sanatatea tenului meu, plus cele cateva minute doar ale mele la fiecare final de zi
  • Faptul ca dureaza doar 10 zile, ceea ce mi-a dat mult mai multa determinare si disciplina in aplicare.
Ce nu mi-a placut:
  • Un baiat de la un magazin The Body Shop mi-a zis sa il folosesc seara, inainte de somn si de-abia dupa cateva zile am citit pe prospect ca se aplica si dimineata, astfel ca am aruncat o treime din produs.
  • Nu este destinat tenului foarte sensibil. Nu stiu de ce, probabil e prea concentrat, dar ar fi bine sa existe o varianta si pentru tenul sensibil. Eu am un ten usor sensibil si nu am avut nici o problema.
De stiut:
  • Tratamentul este indicat doar de 2-3 pe an.
  • Dupa cele 10 zile, produsul trebuie aruncat, indiferent daca ati sarit o zi sau credeti ca inca arata bine continutul. 
  • Lista de ingrediente: water, propylene glycol, glycerin, peg 8, ascorbic acid, peg 7, glyceryl cocoate, olive oil peg 8 esters, peg 32, peg 40, hydrogenated castor oil, phenoxyethanol, panthenol, sodium benzoate, fragrance, disodium edta, linalool, aloe barbadensis leaf juice, limonene, benzyl benzoate, myrciaria dubia fruit extract, hexyl cinnamal, citronellol. Pret: 73 Lei

PS: Va doresc o toamna insorita, plina de imbratisari calde si alegeri inspirate!

Thankful

V-ati gandit vreodata ca exista ceva mai presus de grijile, temerile si dorintele noastre zilnice? Acel ceva ne cauta si noi tot fugim de el…Acel ceva este in sufletul fiecaruia dintre noi si este exact esenta fiintei umane. Este dorinta de a trai, de a fi in viata. Daca ne-am opri putin gandurile, ne-am da seama ca de fapt acest lucru este mai presus de toate si constientizand asta, nu ne-ar mai ramane nimic de facut decat sa ne bucuram ca suntem in viata. E atat de simplu…

Patrice- ain’t got no…
http://www.youtube.com/watch?v=6EncAr1QY64

Cum mi-am amintit eu viitorul- later edit :)

Am petrecut o zi intreaga refacand in minte sirul unor evenimente dintr-o bucatica din viata mea care nu mi-a placut deloc. Dupa ce am derulat de zeci de ori imaginile si senzatiile din trecut, bucatica respectiva a capatat proportii si a acaparat totul astfel ca mi s-a parut perfect firesc ca acelasi scenariu sa se repete si in viitor. Ba chiar l-am dus pana la capat, i-am vazut finalul si m-am ingrozit. Ajunsesem astfel sa-mi vad viata peste cativa ani, esuand intr-o varianta bine pusa la punct, chiar cu detalii si chiar argumentata. Deci totul parea posibil, plauzibil si chiar adevarat. Un singur lucru lipsea. Realul, prezentul, rationalul. Se pare ca acest creier minunat pe care il detinem nu prea stie sa faca diferenta intre real si imaginar, mai ales cand e vorba de senzatii fizice…tineti minte prajitura lui proust? Prin urmare, creierul meu nu s-a obosit sa caute prea mult in jur si a luat de-a gata povestea servita pe tava cu ceva timp in urma. Insa spre seara..cand culmea, in loc sa ma ia somnul, mi se trezesc toate simturile, mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Am luat o carte pe care o citesc de ceva timp si am citit despre obiceiul pe care noi oamenii il avem de a alege din trecut doar anumite lucruri si de a le folosi pentru a ne justifica defensiva. Insa pe axa timpului, asa cum a invatat-o la scoala, trecutul era clar delimitat de prezent si de viitor. noi avem tendinta de a le amesteca, ceea ce e normal, insa poate ar fi mai bine sa amestecam si amintirile frumoase, sa cautam contra-exemple la experientele negative, sa numaram ce-a fost bun si ce-a fost rau si sa tragem o linie dreapta, bolduita si colorata in verde fosforescent intre ceea am trait si ceea ce avem sansa sa traim. Sa ne oprim atunci cand reluam povesti trecute si sa ne intrebam incotro vrem sa mergem. Sansa ne-o facem singuri, prin alegeri, iar directia ne apartine si ea, porneste din noi si va asigur ca vizualizand un viitor innorat nu ne ajuta cu nimic. Asadar…dupa o zi chinuitoare, va pot spune ca am daramat scenariul pesimist, am gasit mai multe motive de fericire decat de tristete si pe acestea vreau sa mi le amintesc pentru viitor. In cartea de care va spuneam, autorul povestea despre un proiect realizat impreuna cu niste copii si care se numea asa: “in spatele oricarui nor exista un curcubeu”. e bun de final, nu? Iar daca nu reusiti sa va amintiti lucruri frumoase pe care sa le inserati pe linia care incepe din prezent, mai bine mergeti sa vi se citeasca in palma 🙂 somn usor!

LATER EDIT: am senzatia ca am scris haotic acest post. Prin urmare, incerc sa simplific spunand: chiar daca am avut experiente care nu ne-au facut fericiti in trecut, nu exista nimic care sa certifice re-aparitia lor, decat poate in mintea noastra. Iar teama ca ele se vor intampla din nou nu ne ajuta cu nimic, ci ne tine pe loc si nu ne lasa sa ne bucuram de prezent. Sa lasam trecutul acolo unde este, sa invatam din el, dar sa ne permitem sa savuram prezentul si sa lasam viitorul sa-si faca treaba: aceea de a ne surprinde si de a ne duce pe drumul bland al destinului.

I wish I was a punk rocker with flowers in my hair…

Tocmai mi-a spus cineva ca sunt puerila…. si imi rod unghiile de 10 minute…  inteligenta emotionala, tot ce invatam din cartile de dezvoltare personala, calitatile de care suntem mai mult sau mai putin constienti, toate acestea nu ne fac adeseori mai putin vulnerabili la cuvintele celorlalti. “Puerila”…..nu m-as fi gandit niciodata…sunt inocenta, copilaroasa, jucausa…dar puerila??!!
Cum oare ne demonstram atat de puternici in situatiile cele mai complicate din viata, dar lasam sa ne darame un cuvant? Ar fi multe explicatii de dat. Relatiile cu ceilalti sunt vitale pentru noi, simtim nevoia sa fim apreciati, admirati, iubiti. Avem nevoie de sustinerea si prezenta celorlalti in viata noastra, dar parca totusi nu mi se pare normal sa-mi strice ziua un cuvant. Asa ca trec peste si includ in acelasi timp toate celelalte posibile explicatii si va dau raspunsul meu: pentru ca asa alegem sa facem.
Pana la urma, eu aleg daca las acest cuvant sa ma chinuie sau il pun la distanta de mine. Responsabilitatea rostirii lui ii revine celui care l-a spus, este perceptia lui, iar atata timp cat eu nu ma consider puerila, responsabilitatea mea este de a nu lasa acest lucru sa ma influenteze. Nu de a ma enerva, nu de a cauta explicatii sau vinovati. Aceasta impartire a resposabilitatilor ne poate ajuta mult in momentele tensionate.
Desigur, ulterior, daca simtim ca e cazul, ne putem auto-analiza pentru a vedea daca chiar exista o urma de adevar. Nu suntem perfecti. Avem multe de invatat si pe acest drum al cunoasterii, de mule ori facem greseli. Ce imi doresc insa este sa nu mai lasam cuvintele aruncate de cei din jurul nostru sa ne clatine atat de puternic si sa ne intoarcem de fiecare data la ceea ce stim noi insine despre noi si la increderea in sine.
Iar ce stiu eu este ca sunt o visatoare, cu ochi de copil si minte matura.
Si iubesc perioada hippie, cu toate visele ei nebune!
http://www.youtube.com/watch?v=t2ohGVgfyIs

Let’s think eco: despre gandurile prietenoase

Vorbeam intr-o alta postare despre existenta obiceiurilor toxice. Ei bine, si eu am astfel de obiceiuri si nu, nu ma refer la fumat. Aceste obiceiuri de care va vorbesc scot si ele fum, dar nu de la frunze de tutun, ci de la gandurile care ajung sa te arda la foc mocnit. Dar azi dimineata, cand m-am trezit si am simtit iar miros de fum, am zis “pana aici! ce e asta? bar de negri?”
Mi-am format un obicei din a pune raul in fata, ascunzandu-ma sub umbrela protectoare a realismului. Problema e ca, facand asta, nu faci decat sa te pacalesti ca esti un om cu picioarele pe pamant si iti intaresti viziunile pesimiste. Ca doar pui raul in fata, deci iti scazi singur sansele de a vedea viitorul in roz. Cum mi-am dat seama ca e doar un obicei toxic si ca eu de fapt nu sunt asa? Pentru ca zambesc mult si pentru ca, deep down, cred in fiecare clipa ca totul va fi bine. Acest obicei e doar o forma de protectie, dar nu e chiar cea mai buna. Ne-a demonstrat istoria ca oricat ai fi de prevazator, tot te confrunti cu situatii neprevazute si pentru ca, de fiecare data, am iesit cu bine din astfel de situatii, am decis sa scap de acest obicei fumigen.
Cum? Inca nu stiu exact. Cred ca varianta castigatoare este inlocuirea lui cu alt obicei. Unul benefic, de data asta. Procesul nu e deloc usor. E nevoie de atentie, introspectie si determinare. Primul pas este monitorizarea gandurilor de acest tip, ceea ce presupune sa fii atent la gandurile tale si sa iti dai seama cand apar gandurile…sa le numim sabotoare :). De tipul:” nu cred ca ma voi descurca intr-o anumita situatie”. Si ii dai “ignore” lui sabotor si apoi “play” la un gand mai prietenos:” o sa ma descurc foarte bine, la fel cum am facut-o si alta data”. Iar dupa, avem nevoie si de un gand de rezerva: “si daca nu va iesi exact cum imi doresc eu, voi trece cu bine peste asta pentru ca fericirea mea nu depinde de aceasta situatie, pentru ca nu suntem perfecti si avem dreptul sa gresim”. Stiu, asta cu perfectiunea e un punct sensibil si promit s-o abordez pe larg in curand. Revenind insa la subiect, acest mecanism de inlocuire a gandurilor va avea nevoie de zeci de repetari pana cand el va deveni un obicei si va face parte din viata noastra. Am zis zeci? Mai bine sute. Drumul e lung in schimbarea obiceiurilor, dar timpul ne ajuta de fiecare data si va promit ca veti simti beneficiile, la inceput mai putin, dar cu fiecare zi mai mult.
So let’s go! A venit primavara! Avem de aerisit sufletul de fum si de plantat niste ganduri mai prietenoase!

true love…

Iubesc ploaia. Mirosul de aer curat, rece si proaspat ma trezeste..imi activeaza simturile si ma pune in miscare. Azi mi-a activat niste amintiri.
Ma minunez acum de cate lucruri faceam pentru ceea ce credeam candva ca este “true love”. Credeam cu atata tarie in aceasta expresie incat nimic din lucrurile atat de evidente acum, nu-mi semnalau atunci nimic, nici o indoiala, nici o spranceana ridicata, nimic. Era cea mai mare certitudine si era asa de bine sa o am. Era “true love” si nimic nu putea concura cu asa ceva. Insa pe cat de bine era sa am aceasta certitudine, pe atat de ireala era. Nefondata, nedemonstrata, nesustinuta, neimpartasita (certitudinea, nu dragostea !).
Ilogica ca o ecuatie proasta.
Am trait dragostea in multe feluri si stiu c-o sa mi se dezvaluie sub mii de alte forme de acum incolo. Insa sunt recunoscatoare ca am gasit-o in forma ei completa, ca pot sa iubesc cu inima, dar si cu mintea…un lucru nou pentru mine:). Iar aceasta dragoste care trece si prin realitate ma invata in fiecare zi sa descopar si sa ma descopar, fara a avea acea certitudine confortabila, ci invatand ca viata e plina de intrebari, ca drumul e facut din pasi mici si ca raspunsurile vin doar aduse de timp.
Avem atat de multe de invatat de la viata si de la oamenii din viata noastra despre dragoste. Aproape mi-e si frica sa deschid acest subiect pentru ca e atat de subiectiv, atat de fragil si atat de important pentru fiecare dintre noi incat pare imposibil sa nu ranesti pe cineva sau sa nu lasi loc la interpretari gresite.
As zice doar ca dragostea, in orice forma si in orice etapa a vietii, este frumoasa, uluitoare, vindecatoare…
Ca lasa urme in suflet indiferent de durata ei.
Ca unele urme sunt frumoase, altele mai putin, dar ca fiecare parte dintr-o dragoste este extrem de valoroasa pentru destinul nostru.
Ca are o definitie unica pentru fiecare..sau chiar mii de definitii schimbatoare pentru fiecare din noi..(weird, huh?)
Ca nu este gresita. In cel mai rau caz, neinteleasa.
Ca se hraneste de la cel putin doua inimi.
Ca se invata, se daruieste, se castiga.
Ca tine de oameni, nu de concepte.

Da, stiu ca va intrebati daca mai cred in true love. Cred. Chiar mai mult decat credeam acum cativa ani. Doar ca acum am o alta definitie, iar dragostea mea are alta forma. Nu stiu pentru cat timp. Singura certitudine este urma formei ei pe nisip.

to be continued

I live feng-shui

Am auzit candva o regula feng-shui care spunea asa: “cheltuieste tot ce ai”. Poate ca nu sunt prea feng-shui in general, dar la partea cu cheltuitul, sunt clar din poveste. Cu toate ca veniturile mele nu au fost niciodata foarte mari, am stiut mereu ce valoare au banii, am lucrat din adolescenta si …nu stiu cum…probabil gratie protectiei vreunui elefant shui, am reusit mereu sa imi acopar cheltuielile, sa imi fac micile placeri si chiar sa mai economisesc ceva.
Poate din cauza asta, mi-e foarte greu sa inteleg oamenii zgarciti, oameni cu venituri mari, din pacate, care nu stiu sa traiasca clipa si care strang bani in sosetele pentru Mos Craciun in loc sa puna cadouri in ele. Si nu neaparat cadouri pentru ceilalti, dar macar cadouri pentru sine, placeri, zambete, satisfactie pentru propria viata. Eu recunosc, ador sa ma pierd in magazine si nimic nu se compara cu o rochita gasita la reduceri care imi vine perfect. Nu zic ca sunt exemplul cel mai bun…dar totusi…hai sa traim prezentul, hai sa strangem bani si pentru ca azi sa fim mai veseli, hai la o cafenea mai scumpa, dar care are o terasa de vis, cu priveliste la lac si cu muzica buna, hai la mall si gaseste-ti cel mai vesel tricou si cumpara ceva si pentru iubitul tau, asa, fara nici o ocazie…
Macar o data la ceva timp, as zice sa nu uitam de ce muncim si de ce economisim: pentru ca noua sa ne fie mai bine. As vrea sa nu lasam banii sa ne controleze, ci din contra, sa ne bucuram de libertatea pe care ne-o ofera, indiferent de cat de multi sau putini sunt. Acceasi placere o simt si cand imi cumpar o piersica din piata si cand mananc la un restaurat, pentru ca amandoua sunt dorintele MELE.
Ce vreau sa spun de fapt e…sa privim banii ca pe o sursa de bucurii, destul muncim pentru ei in fiecare zi, destul ne stresam si calculam si facem liste…macar din cand in cand, sa ne folosim de bani pentru a ne cumpara o bucurie, mica, dar valoroasa prin faptul ca e a noastra, e prezenta, o simtim si stim ca este rezultatul muncii noastre. O masina, o casa, educatia copilului, sunt obiective extrem de importante pentru fiecare dintre noi, dar de multe ori ele sunt obiective indepartate si poate ar fi bine ca pe drumul nostru catre aceste obiective, sa tragem pe dreapta putin si sa savuram o inghetata!

Ritualul fericirii

Acum cativa ani, la inceputul jobului meu de beauty editor, i-am luat un interviu Monicai Tatoiu. Mi-a placut de ea, dar asta e alta discutie. Curiozitatea mea, desi considerata neinteresanta de catre sefa mea de atunci :D, nu era sa aflu ce parare are Monica despre ultimele tendinte de la Paris, ci ce anume face zilnic aceasta femeie pentru a se ingriji si a arata asa. Ce creme foloseste, ce trucuri, ce rujuri. Si am ramas impresionata de lista lunga de cosmetice si obiceiuri care faceau parte din viata ei. Demachiant, tonifiant, serum, crema pentru ochi, crema pentru fata, protectie solara, crema pentru buze, crema pentru decolteu si gat, fond de ten, mascara, ruj etc etc. Iar asta era doar lista de dimineata. Spre seara iar..demachiant, serum, crema…iar inainte de culcare ..guess what? Demachiant, serum, crema de noapte etc etc..si parfum. Asta cu parfumul mi-a ramas in minte pentru ca il aplica in locurile calde ale corpului, un mic truc, pentru ca acolo se pastreaza cel mai bine mirosul si…acolo actioneaza direct asupra narilor barbatilor. Am mai zis ca-mi place de ea? Dar sa revenim la ritualul ei. Pe vremea aceea, eu foloseam un demachiant si o crema pentru ingrijirea tenului. Si mi se parea de-a dreptul imposibil sa am un ritual atat de complex. Cu timpul insa, am descoperit tonifiantul, crema pentru ochi si protectia solara. Inca n-am ajuns la complexitatea ritualului Monicai Tatoiu, dar aceste mici lucruri si-au facut loc in viata mea de zi cu zi si am simtit beneficiile.
Cu cat practici un lucru mai des cu atat el iti intra in viata si devine o parte din tine. Din pacate, unele dintre lucrurile pe care le facem frecvent ajung sa fie obiceiuri proaste sau toxice. Dar..asa cum exista un ritual al frumusetii exterioare, exista si unul pentru starea noastra de bine. Daca e un lucru de care m-am convins in ultimii ani este ca fiecare zi e o provocare. O noua lupta, o reasezare a lucrurilor, un pas inainte catre echilibrul interior si catre fericire. In fiecare zi, un ritual al starii de bine ne poate ajuta sa ne mentinem bucuria de a trai si sa avem cu adevarat o zi frumoasa.
Fie ca e vorba de ceaiul de dimineata, de exercitiile de pilates de la ora 10, de discutia pe chat cu iubitul sau cu cea mai buna prietena, de razele soarelui care inunda dormitorul sau de copacul din fata balconului pe care se aseaza porumbeii…fiecare dintre aceste mici elemente, desi aparent lipsite de importanta, pot fi secretul pentru un zambet care sa ne insoteasca toata ziua.
Fiecare dintre noi isi poate crea un ritual al fericirii, punand cap la cap toate acele mici lucruri care ne fac placere si care sunt numai ale noastre.
Enjoy!