I wish I was a punk rocker with flowers in my hair…

Tocmai mi-a spus cineva ca sunt puerila…. si imi rod unghiile de 10 minute…  inteligenta emotionala, tot ce invatam din cartile de dezvoltare personala, calitatile de care suntem mai mult sau mai putin constienti, toate acestea nu ne fac adeseori mai putin vulnerabili la cuvintele celorlalti. “Puerila”…..nu m-as fi gandit niciodata…sunt inocenta, copilaroasa, jucausa…dar puerila??!!
Cum oare ne demonstram atat de puternici in situatiile cele mai complicate din viata, dar lasam sa ne darame un cuvant? Ar fi multe explicatii de dat. Relatiile cu ceilalti sunt vitale pentru noi, simtim nevoia sa fim apreciati, admirati, iubiti. Avem nevoie de sustinerea si prezenta celorlalti in viata noastra, dar parca totusi nu mi se pare normal sa-mi strice ziua un cuvant. Asa ca trec peste si includ in acelasi timp toate celelalte posibile explicatii si va dau raspunsul meu: pentru ca asa alegem sa facem.
Pana la urma, eu aleg daca las acest cuvant sa ma chinuie sau il pun la distanta de mine. Responsabilitatea rostirii lui ii revine celui care l-a spus, este perceptia lui, iar atata timp cat eu nu ma consider puerila, responsabilitatea mea este de a nu lasa acest lucru sa ma influenteze. Nu de a ma enerva, nu de a cauta explicatii sau vinovati. Aceasta impartire a resposabilitatilor ne poate ajuta mult in momentele tensionate.
Desigur, ulterior, daca simtim ca e cazul, ne putem auto-analiza pentru a vedea daca chiar exista o urma de adevar. Nu suntem perfecti. Avem multe de invatat si pe acest drum al cunoasterii, de mule ori facem greseli. Ce imi doresc insa este sa nu mai lasam cuvintele aruncate de cei din jurul nostru sa ne clatine atat de puternic si sa ne intoarcem de fiecare data la ceea ce stim noi insine despre noi si la increderea in sine.
Iar ce stiu eu este ca sunt o visatoare, cu ochi de copil si minte matura.
Si iubesc perioada hippie, cu toate visele ei nebune!
http://www.youtube.com/watch?v=t2ohGVgfyIs

Let’s think eco: despre gandurile prietenoase

Vorbeam intr-o alta postare despre existenta obiceiurilor toxice. Ei bine, si eu am astfel de obiceiuri si nu, nu ma refer la fumat. Aceste obiceiuri de care va vorbesc scot si ele fum, dar nu de la frunze de tutun, ci de la gandurile care ajung sa te arda la foc mocnit. Dar azi dimineata, cand m-am trezit si am simtit iar miros de fum, am zis “pana aici! ce e asta? bar de negri?”
Mi-am format un obicei din a pune raul in fata, ascunzandu-ma sub umbrela protectoare a realismului. Problema e ca, facand asta, nu faci decat sa te pacalesti ca esti un om cu picioarele pe pamant si iti intaresti viziunile pesimiste. Ca doar pui raul in fata, deci iti scazi singur sansele de a vedea viitorul in roz. Cum mi-am dat seama ca e doar un obicei toxic si ca eu de fapt nu sunt asa? Pentru ca zambesc mult si pentru ca, deep down, cred in fiecare clipa ca totul va fi bine. Acest obicei e doar o forma de protectie, dar nu e chiar cea mai buna. Ne-a demonstrat istoria ca oricat ai fi de prevazator, tot te confrunti cu situatii neprevazute si pentru ca, de fiecare data, am iesit cu bine din astfel de situatii, am decis sa scap de acest obicei fumigen.
Cum? Inca nu stiu exact. Cred ca varianta castigatoare este inlocuirea lui cu alt obicei. Unul benefic, de data asta. Procesul nu e deloc usor. E nevoie de atentie, introspectie si determinare. Primul pas este monitorizarea gandurilor de acest tip, ceea ce presupune sa fii atent la gandurile tale si sa iti dai seama cand apar gandurile…sa le numim sabotoare :). De tipul:” nu cred ca ma voi descurca intr-o anumita situatie”. Si ii dai “ignore” lui sabotor si apoi “play” la un gand mai prietenos:” o sa ma descurc foarte bine, la fel cum am facut-o si alta data”. Iar dupa, avem nevoie si de un gand de rezerva: “si daca nu va iesi exact cum imi doresc eu, voi trece cu bine peste asta pentru ca fericirea mea nu depinde de aceasta situatie, pentru ca nu suntem perfecti si avem dreptul sa gresim”. Stiu, asta cu perfectiunea e un punct sensibil si promit s-o abordez pe larg in curand. Revenind insa la subiect, acest mecanism de inlocuire a gandurilor va avea nevoie de zeci de repetari pana cand el va deveni un obicei si va face parte din viata noastra. Am zis zeci? Mai bine sute. Drumul e lung in schimbarea obiceiurilor, dar timpul ne ajuta de fiecare data si va promit ca veti simti beneficiile, la inceput mai putin, dar cu fiecare zi mai mult.
So let’s go! A venit primavara! Avem de aerisit sufletul de fum si de plantat niste ganduri mai prietenoase!

In cautarea fericirii

Azi am iesit la un ceai intr-un club din centru. Nu a fost la o intalnire cu fetele, ci un workshop despre intelegerea si reducerea efectelor stresului.
Acesta a fost insa doar pretextul intalnirii. S-au atins o multime de subiecte, de la exercitii de stretching pe care le poti face la birou la obsesia romanilor cu geamurile deschise care automat fac curent si automat dau dureri de cap, de la reactiile chimice ale corpului in anumite situatii la alimentatia sanatoasa sau misterul vietii. Am plecat de acolo extrem de linistita si relaxata, dar in acelasi timp ravasita si cu multe semne de intrebare. Carlos L’Abbate(www.yogilates.ro) a organizat acest workhop (“In search of happiness”) pentru un grup de oameni care s-au intalnit pentru a afla mai multe despre stresul cotidian. Desi totul era programat sa dureze 2 ore, de fapt au fost 3, iar eu le-am resimtit ca pe o investitie personala pentru echilibrul interior. Am aflat lucruri noi despre modul in care functioneaza creierul, despre mecanismele de aparare ale organismului uman, despre postura corecta la calculator, despre respiratie, ganduri, atitudini si solutii.
Carlos a vorbit din suflet, ca de obicei, iar fiecare a inteles in felul lui, insa cu siguranta cu totii am plecat imbogatiti de la aceasta intalnire. Paradoxal este faptul ca unele din lucrurile pe care le-am auzit sunt lucruri pe care le stiu, pe care le stim cu totii, dar care nu mai au loc in viata noastra. Acest tip de workshop ne poate ajuta sa facem loc in programul nostru zilnic pentru ceea ce ne face cu adevarat bine, sa ne re-evaluam prioritatile, sa acordam mai multa atentie sanatatii si echilibrului nostru interior, sa invatam sa experimentam momentele de liniste, de sinceritate cu noi insine, sa ne apropiem de ceea ce suntem cu adevarat.
La nivel de informatie, poate cel mai important pentru mine a fost sa aflu ca stresul este direct proportional cu nivelul la care permitem sa ne identificam si sa ne definim existenta prin lucruri exterioare precum jobul, relatiile, masina, pozitia intr-o companie sau contul din banca.
Nu va spun mai multe, doar va recomand aceasta experienta. Eu voi anunta aici cand vor mai avea loc astfel de evenimente. Efectele sunt imediate, desi un workshop de acest gen nu va va transforma viata sau modul de a gandi. Dar va fi un pas inainte in cautarea fericirii. Iar efectul discutiei in sine va fi amplificat de stilul unic de a transmite al lui Carlos, un om deschis si cald, as spune poate “nenatural” de natural pentru acest mileniu, care cu siguranta va va face sa va simtiti in largul vostru din prima secunda, va va face sa radeti sau va va ajuta sa vedeti lucrurile din alta perspectiva, va va intriga sau va va pune pe ganduri.
Pe mine ma inspira.

Expresie vs. depresie

“Hey Malcolm! I’m depressed!!!”
E o replica dintr-un vechi sitcom care pe mine ma amuza teribil. Azi dimineata imi venea sa spun acelasi lucru. Si mi-am dat seama ce joc de cuvinte e alaturarea “expresie -depresie”, iar asemanarea nu e deloc intamplatoare. “Depresie” e un cuvant mare. Desi avem tendinta sa-l folosim adesea cand ne simtim pierduti, fara chef de viata sau lipsiti de energie, el inseamna mult mai mult decat atat. Prin urmare, primul meu sfat ar fi sa evitam sa ne catalogam starile mai proaste ca fiind depresii, cel putin pana nu aflam exact ce presupune acest cuvant. Pasul doi: exprima ceea ce simti. Asta am facut si eu azi si cred cu tarie ca “expresia” vindeca “depresia”. Mi-am luat agenda si am inceput sa scriu. Am facut una din listele mele miraculoase, de data aceasta cu lucrurile pentru care sunt recunoscatoare. Scriam fara sa mai gandesc si am ajuns la 14 motive pentru a zambi. Scrisul este eliberator, insa orice metoda de exprimare e binevenita. Poti sa desenezi, sa suni un prieten, sa tipi (de preferat nu la cineva), sa vorbesti singur in timp ce dai cu mopul :). Odata exprimata, problema ta ajunge sa fie constientizata si fie iti dai seama ca ea nu e de fapt o problema, fie treci la rezolvarea ei. Iar apropo de rezolvare….tocmai am primit o veste proasta: un caz, din pacate clasic, de intoarcere la un partener violent. Off… Intotdeauna exista o rezolvare. Tot ce avem de facut e sa ne-o dorim. Sa luptam cu provocarile vietii, sa cerem ajutorul, sa nu renuntam la noi.
Inchei cu un citat din “cartea manechinelor” in care cred foarte mult : Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat , tot universul conspira la implinirea dorintei tale (Alchimistul- Paulo Coelho).
Hai sa ne lansam dorintele in univers si sa vedem ce se intampla!

Azi nu

Azi nu te plac, nu am nevoie de tine, nu te pot ajuta, nu sunt disponibila, nu am chef, am alte planuri, alte prioritati. De ce e asa greu sa spunem asta? Am fost educati ca a spune “nu” se traduce prin egoism. Insa am renuntat astfel, de buna voie, la un drept personal, la respectul fata de noi insine. La a ne respecta starile si sentimentele, intimitatea sau propriile nevoi. Va propun un exercitiu. Spuneti “nu” la un moment dat in timpul zilei, sigur veti avea ocazia, refuzati o cerere sau o solicitare, oricat de mica. E chiar recomandat sa incepeti cu ceva mic, o situatie banala, in care ati fi tentati sa spuneti “da , sigur”, desi nu aveti chef, timp sau energie pentru acel lucru. Fara scuze, fara explicatii. Pur si simplu spuneti “nu, acum nu pot. vorbim mai tarziu”. Vedeti ce se intampla, cum va simtiti. Eu am incercat. Nu am ranit pe nimeni. Nu s-a rupt nici o relatie. E doar un exercitiu de sinceritate. Astept parerile voastre si va invit sa va inspirati de aici:

 http://www.youtube.com/watch?v=Mhwi4yyN5S8

Prajitura cu ravas

Luna aceasta am primit doua prajituri cu ravas. Sunt primele prajituri de genul asta pe care le primesc si au venit de la cele mai apropiate prietene ale mele. Prima a fost de la sora mea si zicea ca..”you are extremely sensitive”. No kidding? Chiar sunt asa! De cand ma stiu am crezut ca eu simt mai mult decat ceilalti. Trecand prin aceleasi situatii, eu simt si resimt mai mult si mai profund decat ar face-o poate multe alte persoane. Si, dupa mult timp in care nu am stiut ce sa fac cu aceasta sensibilitate, acum stiu ca ea nu este deloc o slabiciune, ci un dar. Prin el percep lumea in toata splendoarea ei, fara sa-mi scape nici uratenia. nici frumusetea ei. Ca sa ne intelegem..nu e vorba de sensibilitatea la frig sau la cremele cu parabeni.  Nu e fragilitate, desi multi confunda termenii… din comoditate. E o simtire mai ascutita, uneori mai profunda a lucrurilor din jurul meu. O parte e empatie. Alta e simpatie. Sau mila. Sau drag. Sau teama. Sau vis. Sau multe altele, dar poate dezbatem acest subiect mai pe larg anul viitor. Sa revenim la a doua prajitura, care a venit intr-un moment cum nu se poate mai potrivit, exact atunci cand incercam sa fac o lista. Da, recunosc, sunt din clubul persoanelor cu liste, dar sunt deja la nivel avansat. Nu le mai folosesc doar ca sa nu uit lucruri pentru a doua zi, ci si ca sa-mi reamintesc lucruri din trecut sau din prezent..cum ar fi ce imi place la viata mea. Dar nici despre liste nu vreau sa scriu acum…sa pastram totusi putin suspans si pentru viitoarele postari!Ce ziceam??…da, al doilea ravas! El a venit de la cea mai buna prietena a mea. Nu, n-am copilarit impreuna, cum se intampla in filmele americane, n-am facut science projects si nici schimb de papusi cand eram mici, ci viata ne-a adus impreuna anul trecut si ne-a lipit cu lipici magic. Si cum nimic nu e intamplator, ravasul de la ea zicea asa: “harmony and balance are waiting for you”. In momentul in care l-am citit m-am luminat. Da, chiar s-a aprins un bec si nu unul economic. Unul din ala ne-ecologic, cu lumina puternica. Armonie si echilibru este ceea ce caut de aproape un an. Si ceea ce am citit in ravasul meu mi-a reamintit ca asta e pe primul loc in lista mea pentru anul care vine si mi-a dat acel sentiment de siguranta ca voi gasi ceea ce caut. Insa ce mi s-a parut cel mai frumos este acel “wait”. Nu a fost “will come to you”, ci ” are waiting for you”. Semn ca daca iti doresti aceste lucruri, tu trebuie sa mergi spre ele. Nu vor veni la tine din senin. Te vor astepta dupa ce vei porni la drum, cu bagajele facute si constient ca aceasta este destinatia. Drumul e lung de obicei, dar exista un drum. Al fiecaruia dintre noi. Nu e nici usor. E plin de provocari, de intrebari, de raspunsuri, de “mai bine ma-ntorc inapoi” sau “mai e mult?”, dar cand stii ca ceva frumos te asteapta, merita sa mergi inainte. Ce e si mai frumos, e ca pe parcurs, incepe sa-ti placa, incepi sa te descoperi, sa te apreciezi, uneori sa te schimbi si sa inveti sa te iubesti. Si ce e si mai interesnt e ca aceasta calatorie e doar a ta. Incepe cu tine si se termina cu tine, pentru ca armonia si echilibrul sunt in noi. Noi trebuie doar sa le cautam. Carlos (www.yogilates.ro) zice ca atunci cand cautam motive de fericire in lucrurile materiale, de fapt ne lipseste ceva. Si nu, nu este acel lucru exterior. Nu e o calatorie, nu e o masina noua si nici macar barbatul ideal! Stiu, asta cu barbatul ideal e greu de crezut. Dar el spune ca aceste lucruri exterioare ar trebui sa vina ca o celebrare a frumosului interior, ca o recompensa, ca un bonus. Pentru ca frumosul, armonia, echilibrul si fericirea sunt in noi, ne nastem cu ele si sunt in fiinta noastra.
Desi eram hotarata sa scriu putin si la obiect, inchei fericita pentru ca manutele au scris liber si sincer si va doresc sa incepeti noul an cu gandul la voi, sa va puneti pe lista dorintele si sa primiti in dar imipliniri de vise si prajituri cu ravas.
La multi ani!