Eu in tara minunilor sau Cum (n)-am ajuns la Mama Time Out

Sa te invarti 40 de minute pe la Piata Romana cautand un loc de parcare nu e ceva nou pentru un sofer in Bucuresti, dar pentru mine a fost un semn clar ca am nevoie de un Mama Time Out. Niciodata nu m-am mai incurcat atat in trafic si niciodata nu am trait atatea secvente incalcite pe stradutele capitalei ca in seara in care Continue reading “Eu in tara minunilor sau Cum (n)-am ajuns la Mama Time Out”

Draga Vlad Eftenie, voi fi un fotograf excelent!

credit foto: Vlad Eftenie

Cum sa fac poze wow? Cum sa fac acele poze care sa atraga atentia tuturor? Cum sa fac poze care sa primeasca mii si mii de like-uri si aprecieri in lumea online? Ce aparat, ce model, ce brand, ce expunere, ce obiectiv si mai presus de toate, ce setari trebuie sa am la aparat ca sa devin Instafamous, Facebook Star si, de ce nu, chiar un fotograf de succes? Cu aceste intrebari in minte am mers azi la conferinta F64 Photo Story, convinsa c-o sa ma intorc cu un noian de informatii, cu precadere tehnice. Da, Vlad Eftenie urma sa fie acolo, alaturi de alti specialisti din domeniu, asa ca eram sigura ca sunt pe drumul cel mai bun catre emanciparea talentului meu vizual- artistic.

Insa se pare ca e aproape un sacrilegiu sa ai astfel de preocupari Continue reading “Draga Vlad Eftenie, voi fi un fotograf excelent!”

Despre tibetanul cu atacuri de panica

Cred ca eram in luna de miere, de fapt tocmai ne intorceam de la Marea Adriatica si am oprit la Sibiu pentru a savura (a se citi devora) orice fel de mancare romaneasca. Am intrat intr-o librarie sa caut ceva de citit pentru drum si era acolo: pe un raft inundat de lumina, peste un teanc de carti rasfoite de vreun turist grabit, avand cel mai frumos titlu din lume si raspunsul la toate cautarile mele de pana atunci: “Bucuria de a
trai“, scrisa de calugarul budist Yongey Mingyur Rinpoche si publicata de editura Curtea Veche.
Am citit-o fara sa ma opresc, am respirat, am indoit zeci de colturi de pagina pentru ca Continue reading “Despre tibetanul cu atacuri de panica”

Demachierea ca moment de reintalnire cu sinele

Demachierea vazuta ca un prilej de regasire, dupa o zi intreaga in care chipul natural a stat ascuns in spatele machiajului: ideea ii apartine actritei Maia Morgenstern, pe care am ascultat-o aseara cu mare placere, intr-un monolog cald despre roluri pe scena si roluri in viata, normalitate, asumare si frumusete.
 Mi-a placut foarte mult aceasta conexiune intre demachiere si reintalnire cu sinele nostru. Si da, asa este, eu ma simt excelent cand ma demachiez, ma simt mai frumoasa si mai eu.
 Ce-i drept, ma machiez foarte rar, si astfel cu atat mai mult ma bucur cand revin la starea mea naturala si totodata, cu atat mai mult ma bucur cand ma machiez, tocmai pentru ca nu face parte din ritualul meu zilnic.

 Indiferent cat de mult sau de des folosim machiajul, daca ne amintim de noi insine si ne bucuram de ceea ce vedem in oglinda atunci cand ne demachiem, consider ca acest obicei va fi cu mult mai valoros pentru noi. Demachiarea nu va mai fi doar un gest mecanic, ci o ocazie pentru a ne admira frumusetea unica si de a ne accepta feminitatea, asa cum este ea in fiecare din noi. Asa cum apare ea, odata ce mastile sociale cad si straturile de machiaj se destrama unul cate unul.

 Un dialog interior pozitiv in oglinda actioneaza ca o infuzie de ingrediente miraculoase pentru ten, dar si pentru suflet. Sper sa-l incercati ori de cate ori aveti ocazia sau macar seara, cand va demachiati! In loc de aoleu, ce de riduri/pete/pistrui/acnee/cearcane am!!!, ne putem zambi bland in oglinda si ne putem aprecia frumusetea chipului, acceptand micile imperfectiuni si vazand in ele simbolul experientelor noastre de viata, unicitatea noastra sau pur si simplu niste remindere care ne provoaca sa ne iubim asa imperfecte cum suntem.

 Multumesc Bioderma pentru ocazia de o asculta pe Maia Morgenstern, in cadrul evenimentului de aniversare a 20 de ani de la lansarea primei lotiuni micelare: Sensibio H20. La multi ani, Sensibio H20, iti multumesc ca imi esti alaturi in fiecare dimineata si in fiecare seara, in ritualul meu de curatare a fetei, demachiere si regasire 🙂
Credit foto: Simion Buia, sursa foto: Ziarul Metropolis

Eu pot, sunt din generatia ’84!

Melodia copilariei mele! Am regasit-o azi pe internet, dar o am mereu in cap, in special in momentele mai dificile… Cand o ascult, are acelasi efect magic, acelasi zambet mare imi apare pe chip si energia urca rapid, cu fiecare vers. E incredibil cat de frumos ne putem alimenta bateriile din acele lucruri care ne bucurau in copilarie. Nu trebuie decat sa ni le amintim si sa le pastram cu noi oriunde am fi. Voi ce amintiri energizante aveti?

Energie pozitiva. Imbratiseaza, multumeste, saruta :)

Sa fii vesel, bine-dispus, zambitor. Sa respiri cu tot corpul, sa iti umpli ochii cu lumina soarelui, sa iti asculti bataile inimii. Sa te bucuri de liniste, de neliniste, de primavara, de cadouri, de iubire. Sa lasi viata sa curga prin tine, sa simti cu toate simturile, sa daruiesti, sa primesti cu bratele deschise. Sa inchizi ochii si sa faci loc pentru lucrurile magice, pentru suflet, pentru dorinta, pentru vis. Nimic din toate astea nu ne pot fi luat niciodata, de catre nimeni. Sunt ale noastre. Sunt darurile vietii si singurul lucru care ne apartine cu adevarat, indiferent de personalitate, de cum gandim, de trecut sau de viitor.

Marti am avut o zi minunata. Cu de toate. Cu multa bucurie, dar si cu temeri. Cu caldura si veselie, dar si cu indoieli. Pe seara, parca imi crescusera aripi. In drum spre casa, imi doream sa pastrez acea energie atat de frumoasa cat mai mult timp. Si ma intebam de ce nu e asa fiecare zi? M-am tot intrebat ce am facut diferit in ziua aia de totul a fost atat de incarcat de “bine”. Si mi-am dat seama ca in acea dimineata, mi-am propus sa imbratisez si sa primesc cu drag orice s-ar intampla. Sa nu ma mai impotrivesc, revolt, agit. Sa las lucrurile sa fie si sa se desfasoare oricum ar fi. Sa nu mai incerc sa le controlez. Desi ne poate speria, aceasta flexibilizare a dorintei de control, s-a dovedit a fi pentru mine cea mai inteligenta alegere. Am inteles ce inseamna “let go” sau “let it be”. Sa accepti ceea ce simti si sa mergi mai departe, lin, fara sa te agati de ganduri, de judecati, de prejudecati. Sa lasi ca emotiile si gandurile sa fie si sa treaca. Sa te bucuri de ele, sa le privesti cu acea curiozitate de copil, sa fii atent, dar nu alert.

Subiectul e vast si complex, dar in acelasi timp, extrem de simplu. Mai zic doar atat: se poate. Acel moment de care auzim in carti sau la marii intelepti, in care simti binecuvantarile vietii , exista si e accesibil oricand, pentru oricine. Iar bucuria este inclusa si la cote maxime.

Sa aveti o primavara cu soare, sa fiti veseli, bine-dispusi si zambitori!
“Imbratiseaza, multumeste, saruta”

Schimbare

Acum aproape un an, incepeam sa scriu pe acest blog. Va vorbeam atunci despre o melodie a Analiei Selis, care imi mergea la suflet ca o haina groasa pe care o imbraci atunci cand ti-e frig. Azi am descoperit o noua melodie si cred ca nu e deloc intamplator.
Asa ca impart din nou cu voi un cantec de suflet, ca un reminder pentru mine si pentru fiecare dintre voi care rezoneaza la astfel de cuvinte: sa nu uitam niciodata cine suntem cu adevarat, sa nu uitam ca viata este buna, ca este un dar si o binecuvantare, indiferent de probleme si de temeri, ca avem in noi forta, puterea si rezistenta unui soare si ca exista ceva mai presus de tot ce e negativ in noi sau un jurul nostru. Exista iubire, exista divinitate in fiecare dintre noi si exista o capacitate incredibila de a face bine. Este capacitatea de schimbare.
Acesta e cadoul meu de iarna:
Pavel Stratan- O schimbare
http://www.a1.ro/showbiz/muzica/video-asculta-pavel-stratan-o-schimbare-182878.html

Sa visezi ca poti schimba lumea …..

” Daca mai sunt oameni fericiti pe strada, inseamna ca lumea e inca locuibila”
Ma simt extrem de agasata in ultima vreme. Pe de o parte, simturile mele sunt asaltate de stiri negative din toate partile, in special prin mass-media, bineinteles. Morti, ucisi, sinucisi, raniti, corupti, inculti. Prin ochii televizorului, lumea devine automat un loc oribil, periculos, unde nu exista siguranta si care e  plin de suspiciune, frica si neincredere. Pe de alta parte, o multime de voci publice sau mai putin publice ma intoxica cu lamentarile lor fata de aceasta invazie de stiri negative. In traducere, “vai ce oribil e ca stirile sunt oribile”. Si atat. Discutiile nu merg mai departe, in cel mai bun caz se ajunge la o nostalgie pentru epoci de aur pe care, de altfel, nimeni dintre cei care le evoca nu le-a trait. In acelasi timp, exista multitudinea de carti de dezvoltare personala si autorii lor, care parca te fac sa crezi ca exista o speranta, dar carora le vin de hac vocile care spun ca totul e o conspiratie care sa ne faca sa nu ne mai razvratim si sa devenim niste legume. Azi pur si simplu m-am saturat de toata aceasta lupta si am plecat la o plimbare cu masina. Am mers incet si am incercat sa privesc cat mai mult in jurul meu. Pe sistemul, cand nu mai stii pe cine sa crezi, incearca sa vezi cu ochii tai.
Vreti sa stiti ce am vazut? Incredibil…foarte multi oameni happy. Nu zic ca atinsesera nirvana, insa pe chipurile lor, in secundele in care eu am apucat sa-i vad, se citea calmul, linistea, speranta, placerea. Am mers  mult printr-o zona marginasa a orasului si cei care puteau fi vazuti pe strada erau muncitori, vanzatori, oameni  care aveau o zi libera si trebaluiau prin curte sau pe la porti, oameni care veneau de la cumparaturi si tot asa. Poate ca la nivel macro, statisticile nu sunt prea bune, insa la nivel micro, adica cel in care traim efectiv, lucrurile nu mi-au parut deloc rele. Unii oameni zambeau, altii erau in pauza de la munca si mancau, spuneau glume si se uitau dupa fete frumoase. Altii munceau in ritm lent, nimeni nu parea sa se grabeasca si nimeni nu parea disperat.
Poate ca nu vom gasi in fiecare zi aceste resurse pe strada, desi v-as propune sa facem un exercitiu si sa incercam sa ne uitam efectiv la oamenii din jurul nostru si  sa numaram chipurile vesele sau senine. Cand le vom gasi si sunt sigura ca le putem gasi oriunde, vom intelege lumea in propriul nostru mod si vom vedea cu ochii nostri ca totusi aceasta lume in care traim nu este nici atat de oribila, nici atat de disperata, nici atat de bolnava precum credem. Ca poate problema e in fiecare dintre noi, in perceptia noastra. E posibil sa fie asa, nu? Si daca da, de ce nu acceptam toti asta? Poate lumea ar fi un loc mai fericit. Ei bine, cred ca nu acceptam asta pentru ca atunci ar trebui sa acceptam si faptul ca solutia este tot la noi, la fiecare dintre noi. Dar e mult mai usor sa stai deoparte si sa spui” ce oribil e!”,  decat sa iti asumi rolul in societate si sa incepi sa actionezi , in primul rand cu tine, in universul tau, in viata ta.
Recunosc, eu sunt din tabara celor care cred in lucrurile bune, celor care vor sa se dezvolte personal, care actioneaza si reactioneaza.
Insa indiferent de ce parte ai fi, cred ca dupa lamentarea obligatorie, ar fi bine sa urmeze si intrebarea” ok, acum ce facem?”.
To be continued…

Free Hugs si Vitamina C

Part I.
Sunt racita. Da, stiu , e cald afara si mai e si vorba aia ca numai prostii racesc vara..sau iarna, dar cert e ca de vreo doua saptamani sunt racita. C-o fi de la dormitul cu geamul deschis si aerul conditionat sau c-o avea vreo legatura cu faptul ca am reusit sa strang ceva dezamagiri de pe la prieteni, asta nu mai stiu. Si nici nu mai am chef sa analizez asa ca apelez la varianta de rezerva a bunicilor care, indiferent daca te doare capul, maseaua, o mana, spatele sau sufletul, spun:” o fi de la curent, maica”J. Oricum ar fi, in loc de vitamina C pentru suflet, am citit in disperare si am incercat sa inteleg faza cu imperfectiunea situatiilor din viata.  
Nu pot sa zic ca mi-a reusit in totalitate, dar am indulcit cumva lucrurile si am aflat lucruri super interesante…cum ar fi ca avem nevoie de minim 4 imbratisari pe zi. Cool, huh? Si asta doar pentru a ne mentine nivelul minim de afectiune. Pentru upgrade, avem nevoie de 12 imbratisari pe zi. Acum, nu stiu cat o fi de demonstrata aceasta idĂ©e, insa eu o cred si chiar am inceput sa fiu atenta la asta. Chiar si eu, care ma credeam o mare lipicioasa, tot simt nevoia de un plus de entuziasm la acest capitol. 
Poate ca suntem noi mai padureti, mai ales noi cei din mediul urban, poate ni se par prea desprinse din filmele americane aceste imbratisari, insa dupa ce am testat experienta cu noul meu ochi critic si informat, garantez ca o imbratisare la timpul ei functioneaza neasteptat de bine, iar daca multiplici cu 12 esti deja la super inaltime. Principiul este simplu: imbratisarea este primul gest de afectiune pe care il primim cand venim pe lume, fie ca suntem luati in brate de mama sau de cineva din personalul medical, iar din punct de vedere fizic, imbratisarea detensioneaza muschii si elibereaza o parte din excesul de energie/furie care ni s-a acumulat in corp.  
Sper ca v-am convins sa va deschideti bratele mai des. 
O sa primiti si o sa oferiti in acelasi timp, iar asta nu poate fi decat de bine!

Part II. 
Daca la primul capitol nu am avut un succes total, ceea ce mi-a reusit 100% a fost experienta cu vitamina C pentru ten. Sa nu credeti ca el nu a suferit odata cu mine, doar ca aici a fost mult mai simplu. Am urmat, timp de 10 zile, un tratament pentru ten de la The Body Shop: Vitamin C Facial Radiance Powder Mix- tratament de iluminare a tenului. Ieri s-au incheiat cele 10 zile, iar concluzia mea este ca a meritat. Am primit, odata cu produsul, un continut vitaminizant, o piele mai radianta, un aspect proaspat si sanatos al tenului, mini-sedinte de masaj obligatoriu al fetei si, preferatul meu, un mic ritual care mi-a transformat pentru 10 zile rutina ingrijirii zilnice.
Ce mi-a placut (ordinea nu e relevanta):
  • Ambalajul si utilizarea extrem de usoara: vitamina C se elibereaza din capac, se agita si apoi se aplica continutul in fiecare zi, inainte de crema hidratanta.
  • Textura usor uleioasa a serumului, dar care se absoarbe uimitor de rapid prin masajul cu miscari circulare la nivelul decolteului si al fetei (eu avand tenul mixt)
  • Continutul bogat, imbogatit cu 5% vitamina C pura, extract de camu camu-sursa naturala de vitamina C si aloe vera obtinuta prin programul Community Fair Trade din Guatemala.
  • Modul in care imi zambea fata in fiecare dimineata pentru ca efectul s-a vazut din primele zile: luminozitate, revitalizare, energizare.
  • Ideea ca fac ceva mai mult pentru sanatatea tenului meu, plus cele cateva minute doar ale mele la fiecare final de zi
  • Faptul ca dureaza doar 10 zile, ceea ce mi-a dat mult mai multa determinare si disciplina in aplicare.
Ce nu mi-a placut:
  • Un baiat de la un magazin The Body Shop mi-a zis sa il folosesc seara, inainte de somn si de-abia dupa cateva zile am citit pe prospect ca se aplica si dimineata, astfel ca am aruncat o treime din produs.
  • Nu este destinat tenului foarte sensibil. Nu stiu de ce, probabil e prea concentrat, dar ar fi bine sa existe o varianta si pentru tenul sensibil. Eu am un ten usor sensibil si nu am avut nici o problema.
De stiut:
  • Tratamentul este indicat doar de 2-3 pe an.
  • Dupa cele 10 zile, produsul trebuie aruncat, indiferent daca ati sarit o zi sau credeti ca inca arata bine continutul. 
  • Lista de ingrediente: water, propylene glycol, glycerin, peg 8, ascorbic acid, peg 7, glyceryl cocoate, olive oil peg 8 esters, peg 32, peg 40, hydrogenated castor oil, phenoxyethanol, panthenol, sodium benzoate, fragrance, disodium edta, linalool, aloe barbadensis leaf juice, limonene, benzyl benzoate, myrciaria dubia fruit extract, hexyl cinnamal, citronellol. Pret: 73 Lei

PS: Va doresc o toamna insorita, plina de imbratisari calde si alegeri inspirate!
 

Cum mi-am amintit eu viitorul- later edit :)

Am petrecut o zi intreaga refacand in minte sirul unor evenimente dintr-o bucatica din viata mea care nu mi-a placut deloc. Dupa ce am derulat de zeci de ori imaginile si senzatiile din trecut, bucatica respectiva a capatat proportii si a acaparat totul astfel ca mi s-a parut perfect firesc ca acelasi scenariu sa se repete si in viitor. Ba chiar l-am dus pana la capat, i-am vazut finalul si m-am ingrozit. Ajunsesem astfel sa-mi vad viata peste cativa ani, esuand intr-o varianta bine pusa la punct, chiar cu detalii si chiar argumentata. Deci totul parea posibil, plauzibil si chiar adevarat. Un singur lucru lipsea. Realul, prezentul, rationalul. Se pare ca acest creier minunat pe care il detinem nu prea stie sa faca diferenta intre real si imaginar, mai ales cand e vorba de senzatii fizice…tineti minte prajitura lui proust? Prin urmare, creierul meu nu s-a obosit sa caute prea mult in jur si a luat de-a gata povestea servita pe tava cu ceva timp in urma. Insa spre seara..cand culmea, in loc sa ma ia somnul, mi se trezesc toate simturile, mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Am luat o carte pe care o citesc de ceva timp si am citit despre obiceiul pe care noi oamenii il avem de a alege din trecut doar anumite lucruri si de a le folosi pentru a ne justifica defensiva. Insa pe axa timpului, asa cum a invatat-o la scoala, trecutul era clar delimitat de prezent si de viitor. noi avem tendinta de a le amesteca, ceea ce e normal, insa poate ar fi mai bine sa amestecam si amintirile frumoase, sa cautam contra-exemple la experientele negative, sa numaram ce-a fost bun si ce-a fost rau si sa tragem o linie dreapta, bolduita si colorata in verde fosforescent intre ceea am trait si ceea ce avem sansa sa traim. Sa ne oprim atunci cand reluam povesti trecute si sa ne intrebam incotro vrem sa mergem. Sansa ne-o facem singuri, prin alegeri, iar directia ne apartine si ea, porneste din noi si va asigur ca vizualizand un viitor innorat nu ne ajuta cu nimic. Asadar…dupa o zi chinuitoare, va pot spune ca am daramat scenariul pesimist, am gasit mai multe motive de fericire decat de tristete si pe acestea vreau sa mi le amintesc pentru viitor. In cartea de care va spuneam, autorul povestea despre un proiect realizat impreuna cu niste copii si care se numea asa: “in spatele oricarui nor exista un curcubeu”. e bun de final, nu? Iar daca nu reusiti sa va amintiti lucruri frumoase pe care sa le inserati pe linia care incepe din prezent, mai bine mergeti sa vi se citeasca in palma 🙂 somn usor!

LATER EDIT: am senzatia ca am scris haotic acest post. Prin urmare, incerc sa simplific spunand: chiar daca am avut experiente care nu ne-au facut fericiti in trecut, nu exista nimic care sa certifice re-aparitia lor, decat poate in mintea noastra. Iar teama ca ele se vor intampla din nou nu ne ajuta cu nimic, ci ne tine pe loc si nu ne lasa sa ne bucuram de prezent. Sa lasam trecutul acolo unde este, sa invatam din el, dar sa ne permitem sa savuram prezentul si sa lasam viitorul sa-si faca treaba: aceea de a ne surprinde si de a ne duce pe drumul bland al destinului.