Cum repar relatia de atasament cu copilul meu? Raspunde Prof.Dr. Ana Muntean, psihologul copiilor

Ana Muntean: Cum repar relatia cu copilul meu?

Mi-as fi dorit ca ai mei copii sa simta mereu dragostea mea neconditionata, sa aiba un atasament perfect sanatos, sa nu am reactii care sa ii ingrijoreze, sa se simta oricand in siguranta….si sa nu trebuiasca niciodata sa o intreb pe Prof. Dr. Ana Muntean “eu cum repar relatia cu copilul meu?”. Insa nici eu nu am un atasament perfect si nici partenerul meu nu este  perfect si nici viata nu e perfecta. Asa ca, dupa ce ne plangem de mila (de preferat alaturi de cineva drag), eu zic sa ne punem pe reparat tot ce se poate repara. Iar in materie de atasament, Prof. Univ. Dr. Ana Muntean, “psihologul copiiilor”, este cea care ne poate ghida cu Continue reading “Cum repar relatia de atasament cu copilul meu? Raspunde Prof.Dr. Ana Muntean, psihologul copiilor”

Eu in tara minunilor sau Cum (n)-am ajuns la Mama Time Out

Sa te invarti 40 de minute pe la Piata Romana cautand un loc de parcare nu e ceva nou pentru un sofer in Bucuresti, dar pentru mine a fost un semn clar ca am nevoie de un Mama Time Out. Niciodata nu m-am mai incurcat atat in trafic si niciodata nu am trait atatea secvente incalcite pe stradutele capitalei ca in seara in care Continue reading “Eu in tara minunilor sau Cum (n)-am ajuns la Mama Time Out”

Draga Vlad Eftenie, voi fi un fotograf excelent!

credit foto: Vlad Eftenie

Cum sa fac poze wow? Cum sa fac acele poze care sa atraga atentia tuturor? Cum sa fac poze care sa primeasca mii si mii de like-uri si aprecieri in lumea online? Ce aparat, ce model, ce brand, ce expunere, ce obiectiv si mai presus de toate, ce setari trebuie sa am la aparat ca sa devin Instafamous, Facebook Star si, de ce nu, chiar un fotograf de succes? Cu aceste intrebari in minte am mers azi la conferinta F64 Photo Story, convinsa c-o sa ma intorc cu un noian de informatii, cu precadere tehnice. Da, Vlad Eftenie urma sa fie acolo, alaturi de alti specialisti din domeniu, asa ca eram sigura ca sunt pe drumul cel mai bun catre emanciparea talentului meu vizual- artistic.

Insa se pare ca e aproape un sacrilegiu sa ai astfel de preocupari Continue reading “Draga Vlad Eftenie, voi fi un fotograf excelent!”

Despre tibetanul cu atacuri de panica

Cred ca eram in luna de miere, de fapt tocmai ne intorceam de la Marea Adriatica si am oprit la Sibiu pentru a savura (a se citi devora) orice fel de mancare romaneasca. Am intrat intr-o librarie sa caut ceva de citit pentru drum si era acolo: pe un raft inundat de lumina, peste un teanc de carti rasfoite de vreun turist grabit, avand cel mai frumos titlu din lume si raspunsul la toate cautarile mele de pana atunci: “Bucuria de a
trai“, scrisa de calugarul budist Yongey Mingyur Rinpoche si publicata de editura Curtea Veche.
Am citit-o fara sa ma opresc, am respirat, am indoit zeci de colturi de pagina pentru ca Continue reading “Despre tibetanul cu atacuri de panica”

Demachierea ca moment de reintalnire cu sinele

Demachierea vazuta ca un prilej de regasire, dupa o zi intreaga in care chipul natural a stat ascuns in spatele machiajului: ideea ii apartine actritei Maia Morgenstern, pe care am ascultat-o aseara cu mare placere, intr-un monolog cald despre roluri pe scena si roluri in viata, normalitate, asumare si frumusete.
 Mi-a placut foarte mult aceasta conexiune intre demachiere si reintalnire cu sinele nostru. Si da, asa este, eu ma simt excelent cand ma demachiez, ma simt mai frumoasa si mai eu.
 Ce-i drept, ma machiez foarte rar, si astfel cu atat mai mult ma bucur cand revin la starea mea naturala si totodata, cu atat mai mult ma bucur cand ma machiez, tocmai pentru ca nu face parte din ritualul meu zilnic.

 Indiferent cat de mult sau de des folosim machiajul, daca ne amintim de noi insine si ne bucuram de ceea ce vedem in oglinda atunci cand ne demachiem, consider ca acest obicei va fi cu mult mai valoros pentru noi. Demachiarea nu va mai fi doar un gest mecanic, ci o ocazie pentru a ne admira frumusetea unica si de a ne accepta feminitatea, asa cum este ea in fiecare din noi. Asa cum apare ea, odata ce mastile sociale cad si straturile de machiaj se destrama unul cate unul.

 Un dialog interior pozitiv in oglinda actioneaza ca o infuzie de ingrediente miraculoase pentru ten, dar si pentru suflet. Sper sa-l incercati ori de cate ori aveti ocazia sau macar seara, cand va demachiati! In loc de aoleu, ce de riduri/pete/pistrui/acnee/cearcane am!!!, ne putem zambi bland in oglinda si ne putem aprecia frumusetea chipului, acceptand micile imperfectiuni si vazand in ele simbolul experientelor noastre de viata, unicitatea noastra sau pur si simplu niste remindere care ne provoaca sa ne iubim asa imperfecte cum suntem.

 Multumesc Bioderma pentru ocazia de o asculta pe Maia Morgenstern, in cadrul evenimentului de aniversare a 20 de ani de la lansarea primei lotiuni micelare: Sensibio H20. La multi ani, Sensibio H20, iti multumesc ca imi esti alaturi in fiecare dimineata si in fiecare seara, in ritualul meu de curatare a fetei, demachiere si regasire 🙂
Credit foto: Simion Buia, sursa foto: Ziarul Metropolis

La vie en rose

Visele au crescut mari.
Atat de mari incat ma acopera.
Au crescut ca un par bogat
care acum imi intra in ochi.

Incerc sa le dau la o parte
ca pe draperii.
Afara e soare.
Eu am trecut din vis in vis.

Rabdarea s-a impiedicat
de un morman de dorinte.
S-a poticnit de un plan
si acum ma doare.

Ce stiu? Ce sunt?
O bataie de inima imi ajunge in urechi
Oare asta incearca sa-mi spuna?
Ca viata e azi… Si atat.

Zambesc. Iubesc matematica
de cand eram copil.
Nimic nu se compara cu
bucuria gasirii unui raspuns 🙂

Nu am mai scris demult pe blog. Inspiratia mea s-a impiedicat de un morman de vise. Recent am fost la o lansare de carte. Si nu orice carte, una de poezii. Mi-am reamintit frumusetea cuvintelor. Asa ca va recomand din cand in cand, intre doua aplicari de crema si apa micelara, o poezie. Pe curand!

 

Eu pot, sunt din generatia ’84!

Melodia copilariei mele! Am regasit-o azi pe internet, dar o am mereu in cap, in special in momentele mai dificile… Cand o ascult, are acelasi efect magic, acelasi zambet mare imi apare pe chip si energia urca rapid, cu fiecare vers. E incredibil cat de frumos ne putem alimenta bateriile din acele lucruri care ne bucurau in copilarie. Nu trebuie decat sa ni le amintim si sa le pastram cu noi oriunde am fi. Voi ce amintiri energizante aveti?

Energie pozitiva. Imbratiseaza, multumeste, saruta :)

Sa fii vesel, bine-dispus, zambitor. Sa respiri cu tot corpul, sa iti umpli ochii cu lumina soarelui, sa iti asculti bataile inimii. Sa te bucuri de liniste, de neliniste, de primavara, de cadouri, de iubire. Sa lasi viata sa curga prin tine, sa simti cu toate simturile, sa daruiesti, sa primesti cu bratele deschise. Sa inchizi ochii si sa faci loc pentru lucrurile magice, pentru suflet, pentru dorinta, pentru vis. Nimic din toate astea nu ne pot fi luat niciodata, de catre nimeni. Sunt ale noastre. Sunt darurile vietii si singurul lucru care ne apartine cu adevarat, indiferent de personalitate, de cum gandim, de trecut sau de viitor.

Marti am avut o zi minunata. Cu de toate. Cu multa bucurie, dar si cu temeri. Cu caldura si veselie, dar si cu indoieli. Pe seara, parca imi crescusera aripi. In drum spre casa, imi doream sa pastrez acea energie atat de frumoasa cat mai mult timp. Si ma intebam de ce nu e asa fiecare zi? M-am tot intrebat ce am facut diferit in ziua aia de totul a fost atat de incarcat de “bine”. Si mi-am dat seama ca in acea dimineata, mi-am propus sa imbratisez si sa primesc cu drag orice s-ar intampla. Sa nu ma mai impotrivesc, revolt, agit. Sa las lucrurile sa fie si sa se desfasoare oricum ar fi. Sa nu mai incerc sa le controlez. Desi ne poate speria, aceasta flexibilizare a dorintei de control, s-a dovedit a fi pentru mine cea mai inteligenta alegere. Am inteles ce inseamna “let go” sau “let it be”. Sa accepti ceea ce simti si sa mergi mai departe, lin, fara sa te agati de ganduri, de judecati, de prejudecati. Sa lasi ca emotiile si gandurile sa fie si sa treaca. Sa te bucuri de ele, sa le privesti cu acea curiozitate de copil, sa fii atent, dar nu alert.

Subiectul e vast si complex, dar in acelasi timp, extrem de simplu. Mai zic doar atat: se poate. Acel moment de care auzim in carti sau la marii intelepti, in care simti binecuvantarile vietii , exista si e accesibil oricand, pentru oricine. Iar bucuria este inclusa si la cote maxime.

Sa aveti o primavara cu soare, sa fiti veseli, bine-dispusi si zambitori!
“Imbratiseaza, multumeste, saruta”

Schimbare

Acum aproape un an, incepeam sa scriu pe acest blog. Va vorbeam atunci despre o melodie a Analiei Selis, care imi mergea la suflet ca o haina groasa pe care o imbraci atunci cand ti-e frig. Azi am descoperit o noua melodie si cred ca nu e deloc intamplator.
Asa ca impart din nou cu voi un cantec de suflet, ca un reminder pentru mine si pentru fiecare dintre voi care rezoneaza la astfel de cuvinte: sa nu uitam niciodata cine suntem cu adevarat, sa nu uitam ca viata este buna, ca este un dar si o binecuvantare, indiferent de probleme si de temeri, ca avem in noi forta, puterea si rezistenta unui soare si ca exista ceva mai presus de tot ce e negativ in noi sau un jurul nostru. Exista iubire, exista divinitate in fiecare dintre noi si exista o capacitate incredibila de a face bine. Este capacitatea de schimbare.
Acesta e cadoul meu de iarna:
Pavel Stratan- O schimbare
http://www.a1.ro/showbiz/muzica/video-asculta-pavel-stratan-o-schimbare-182878.html

Cum e cu autenticii?

Am observat ca in ultimul timp am tot folosit cuvantul “autentic” vorbind despre oamenii din jurul meu. Nu stiu de unde aceasta noua pasiune. M-a apucat la o nunta. Am zis ok, asa e la nunta, mai vezi pe cineva, iti mai dai cu parerea, dar deja vad ca ma tine cam mult si in seara asta am zis sa ma opresc un pic ca sa-mi dau seama daca macar eu stiu ce vreau sa zic cu autenticitatea asta.
Pentru inceput, as vrea sa definim termenul. Cam ce-ar putea sa insemne? Un om e autentic daca…este sincer? daca este deschis? daca este el insusi…indiferent de cum e el? daca este constant? daca manifestarile sale il reprezinta cu adevarat…daca nu isi ascunde personalitatea si sentimentele? Cred ca am incropit o definitie:) Deci sa fii tu insuti, in mod cat mai constant, sincer fata de tine si fata de ceilalti. Bun. Am vazut oameni autentici. Nu neaparat mi-au placut, dar m-am bucurat sa ii intalnesc, sa ii cunosc, sa ii observ. Pentru ca erau autentici. Pe sistemul “cam ciudat… dar autentic :)”. Dar am vazut si oameni care nu erau autentici. Care isi schimbau dispozitia, expresiile, discursul si principiile intr-un amalgam din care n-am mai inteles nimic. Si nu mi-a mai placut. Chiar daca nimeream persoana intr-un moment de dispozitie buna, faptul ca simteam ca acea dispozitie nu o reprezinta in totalitate, gandul ca poate fi un rol, o masca, o deturnare a atentiei, ma facea sa ma simt inconfortabil. De ce? Pentru ca ne place sa stim la ce sa ne asteptam de la cei din jurul nostru. Pentru ca vrem sa cunoastem, sa avem elemente constante in viata noastra, sa ne putem crea asteptari care se se si implineasca…Pentru ca vrem sa stim ca daca ne vedem cu “Ana” o sa stam la vorbe pana dimineata, daca e “Maria” o sa radem cu pofta, daca e ” Ioana” o sa filozofam. Si nu ne place cand o chemam pe Ana in vizita ca sa ne descarcam sufletul, iar ea o tine numai in glume si radem , dar nu de glume aveam nevoie.
Exista si alta perspectiva?
Am putea crede ca nu ne plac “ne-autenticii” pentru ca avem o nevoie de control? Pentru ca nici noi nu suntem autentici intotdeauna? Pentru ca ar trebui sa acceptam ca fiecare are dreptul sa fie in ce fel vrea, cand vrea si cum are chef, ca nu putem eticheta oamenii in felul asta, limitandu-le astfel personalitatea…? Ca insusi amalgamul de stari, dispozitii, principii si schimbari poate fi un semn de autenticitate? Ca noi suntem cei care trebuie sa ne adaptam la situatii si nu sa plecam cu atat de multe asteptari la o intalnire?
Sau sa faca fiecare ce vrea si norocul celor care se sincronizeaza?
Sau…sa fie oare vorba de intentie? Inclin sa cred ca a judeca “autenticitatea” doar dupa manifestarile exterioare ne poate duce la o concluzie incorecta sau nedreapta si cred ca intentia este chiar elementul cheie. Sunt azi , in acest moment, ironic pentru ca: asa sunt eu? asa vreau sa fiu pentru ca celorlalti le place sa fiu asa? pentru ca simt nevoia sa exprim ceva in modul asta? Cred orice varianta de raspuns care nu are legatura cu conformarea pentru a fi aprobat de ceilalti poate fi considerata ok . Si cred ca asta m-a si deranjat in cazul persoanelor pe care nu le-am considerat autentice: faptul ca aveam senzatia ca totul era facut pentru public.
Dar este de inteles. Cu totii avem momente in care nu suntem autentici, momente in care nevoia noastra este sa fim acceptati de ceilalti. Si este OK. Atata timp cat nu duce catre un dezechilibru, atata timp cat nu ajungem sa ne ascundem sistematic personalitatea, parerile si sentimentele doar de dragul celorlalti.
Concluzii:
1. Ma bucur ca scriind am reusit sa imi clarific lucrurile si am reusit sa flexibilizez termenul “autentic”pentru mine. Pentru ca am adesea tendinta de a cataloga, de a crede ca ori esti asa ori nu esti. Gandirea alb-negru.
2. Un om nu este 100% autentic sau 100% “ne-autentic”. Trecem de la o faza la alta in functie de situatie, de interlocutor, de nevoi, de chef.
3. Idealul meu ramane echilibrul. El, in general, dar si la acest capitol.
4. Putem face multe exercitii de flexibilizare incercand de fiecare data sa ne raspundem la intrebarea “poate fi si altfel?”.
5. E loc si de interpretari mai bune. Ne mai gandim, mai analizam, mai observam. Astept parerile voastre. Autentice 🙂


sursa foto: http://margiewarrell.com