Let’s think eco: despre gandurile prietenoase

Vorbeam intr-o alta postare despre existenta obiceiurilor toxice. Ei bine, si eu am astfel de obiceiuri si nu, nu ma refer la fumat. Aceste obiceiuri de care va vorbesc scot si ele fum, dar nu de la frunze de tutun, ci de la gandurile care ajung sa te arda la foc mocnit. Dar azi dimineata, cand m-am trezit si am simtit iar miros de fum, am zis “pana aici! ce e asta? bar de negri?”
Mi-am format un obicei din a pune raul in fata, ascunzandu-ma sub umbrela protectoare a realismului. Problema e ca, facand asta, nu faci decat sa te pacalesti ca esti un om cu picioarele pe pamant si iti intaresti viziunile pesimiste. Ca doar pui raul in fata, deci iti scazi singur sansele de a vedea viitorul in roz. Cum mi-am dat seama ca e doar un obicei toxic si ca eu de fapt nu sunt asa? Pentru ca zambesc mult si pentru ca, deep down, cred in fiecare clipa ca totul va fi bine. Acest obicei e doar o forma de protectie, dar nu e chiar cea mai buna. Ne-a demonstrat istoria ca oricat ai fi de prevazator, tot te confrunti cu situatii neprevazute si pentru ca, de fiecare data, am iesit cu bine din astfel de situatii, am decis sa scap de acest obicei fumigen.
Cum? Inca nu stiu exact. Cred ca varianta castigatoare este inlocuirea lui cu alt obicei. Unul benefic, de data asta. Procesul nu e deloc usor. E nevoie de atentie, introspectie si determinare. Primul pas este monitorizarea gandurilor de acest tip, ceea ce presupune sa fii atent la gandurile tale si sa iti dai seama cand apar gandurile…sa le numim sabotoare :). De tipul:” nu cred ca ma voi descurca intr-o anumita situatie”. Si ii dai “ignore” lui sabotor si apoi “play” la un gand mai prietenos:” o sa ma descurc foarte bine, la fel cum am facut-o si alta data”. Iar dupa, avem nevoie si de un gand de rezerva: “si daca nu va iesi exact cum imi doresc eu, voi trece cu bine peste asta pentru ca fericirea mea nu depinde de aceasta situatie, pentru ca nu suntem perfecti si avem dreptul sa gresim”. Stiu, asta cu perfectiunea e un punct sensibil si promit s-o abordez pe larg in curand. Revenind insa la subiect, acest mecanism de inlocuire a gandurilor va avea nevoie de zeci de repetari pana cand el va deveni un obicei si va face parte din viata noastra. Am zis zeci? Mai bine sute. Drumul e lung in schimbarea obiceiurilor, dar timpul ne ajuta de fiecare data si va promit ca veti simti beneficiile, la inceput mai putin, dar cu fiecare zi mai mult.
So let’s go! A venit primavara! Avem de aerisit sufletul de fum si de plantat niste ganduri mai prietenoase!

Ritualul fericirii

Acum cativa ani, la inceputul jobului meu de beauty editor, i-am luat un interviu Monicai Tatoiu. Mi-a placut de ea, dar asta e alta discutie. Curiozitatea mea, desi considerata neinteresanta de catre sefa mea de atunci :D, nu era sa aflu ce parare are Monica despre ultimele tendinte de la Paris, ci ce anume face zilnic aceasta femeie pentru a se ingriji si a arata asa. Ce creme foloseste, ce trucuri, ce rujuri. Si am ramas impresionata de lista lunga de cosmetice si obiceiuri care faceau parte din viata ei. Demachiant, tonifiant, serum, crema pentru ochi, crema pentru fata, protectie solara, crema pentru buze, crema pentru decolteu si gat, fond de ten, mascara, ruj etc etc. Iar asta era doar lista de dimineata. Spre seara iar..demachiant, serum, crema…iar inainte de culcare ..guess what? Demachiant, serum, crema de noapte etc etc..si parfum. Asta cu parfumul mi-a ramas in minte pentru ca il aplica in locurile calde ale corpului, un mic truc, pentru ca acolo se pastreaza cel mai bine mirosul si…acolo actioneaza direct asupra narilor barbatilor. Am mai zis ca-mi place de ea? Dar sa revenim la ritualul ei. Pe vremea aceea, eu foloseam un demachiant si o crema pentru ingrijirea tenului. Si mi se parea de-a dreptul imposibil sa am un ritual atat de complex. Cu timpul insa, am descoperit tonifiantul, crema pentru ochi si protectia solara. Inca n-am ajuns la complexitatea ritualului Monicai Tatoiu, dar aceste mici lucruri si-au facut loc in viata mea de zi cu zi si am simtit beneficiile.
Cu cat practici un lucru mai des cu atat el iti intra in viata si devine o parte din tine. Din pacate, unele dintre lucrurile pe care le facem frecvent ajung sa fie obiceiuri proaste sau toxice. Dar..asa cum exista un ritual al frumusetii exterioare, exista si unul pentru starea noastra de bine. Daca e un lucru de care m-am convins in ultimii ani este ca fiecare zi e o provocare. O noua lupta, o reasezare a lucrurilor, un pas inainte catre echilibrul interior si catre fericire. In fiecare zi, un ritual al starii de bine ne poate ajuta sa ne mentinem bucuria de a trai si sa avem cu adevarat o zi frumoasa.
Fie ca e vorba de ceaiul de dimineata, de exercitiile de pilates de la ora 10, de discutia pe chat cu iubitul sau cu cea mai buna prietena, de razele soarelui care inunda dormitorul sau de copacul din fata balconului pe care se aseaza porumbeii…fiecare dintre aceste mici elemente, desi aparent lipsite de importanta, pot fi secretul pentru un zambet care sa ne insoteasca toata ziua.
Fiecare dintre noi isi poate crea un ritual al fericirii, punand cap la cap toate acele mici lucruri care ne fac placere si care sunt numai ale noastre.
Enjoy!