Thankful

V-ati gandit vreodata ca exista ceva mai presus de grijile, temerile si dorintele noastre zilnice? Acel ceva ne cauta si noi tot fugim de el…Acel ceva este in sufletul fiecaruia dintre noi si este exact esenta fiintei umane. Este dorinta de a trai, de a fi in viata. Daca ne-am opri putin gandurile, ne-am da seama ca de fapt acest lucru este mai presus de toate si constientizand asta, nu ne-ar mai ramane nimic de facut decat sa ne bucuram ca suntem in viata. E atat de simplu…

Patrice- ain’t got no…
http://www.youtube.com/watch?v=6EncAr1QY64

Cum mi-am amintit eu viitorul- later edit :)

Am petrecut o zi intreaga refacand in minte sirul unor evenimente dintr-o bucatica din viata mea care nu mi-a placut deloc. Dupa ce am derulat de zeci de ori imaginile si senzatiile din trecut, bucatica respectiva a capatat proportii si a acaparat totul astfel ca mi s-a parut perfect firesc ca acelasi scenariu sa se repete si in viitor. Ba chiar l-am dus pana la capat, i-am vazut finalul si m-am ingrozit. Ajunsesem astfel sa-mi vad viata peste cativa ani, esuand intr-o varianta bine pusa la punct, chiar cu detalii si chiar argumentata. Deci totul parea posibil, plauzibil si chiar adevarat. Un singur lucru lipsea. Realul, prezentul, rationalul. Se pare ca acest creier minunat pe care il detinem nu prea stie sa faca diferenta intre real si imaginar, mai ales cand e vorba de senzatii fizice…tineti minte prajitura lui proust? Prin urmare, creierul meu nu s-a obosit sa caute prea mult in jur si a luat de-a gata povestea servita pe tava cu ceva timp in urma. Insa spre seara..cand culmea, in loc sa ma ia somnul, mi se trezesc toate simturile, mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Am luat o carte pe care o citesc de ceva timp si am citit despre obiceiul pe care noi oamenii il avem de a alege din trecut doar anumite lucruri si de a le folosi pentru a ne justifica defensiva. Insa pe axa timpului, asa cum a invatat-o la scoala, trecutul era clar delimitat de prezent si de viitor. noi avem tendinta de a le amesteca, ceea ce e normal, insa poate ar fi mai bine sa amestecam si amintirile frumoase, sa cautam contra-exemple la experientele negative, sa numaram ce-a fost bun si ce-a fost rau si sa tragem o linie dreapta, bolduita si colorata in verde fosforescent intre ceea am trait si ceea ce avem sansa sa traim. Sa ne oprim atunci cand reluam povesti trecute si sa ne intrebam incotro vrem sa mergem. Sansa ne-o facem singuri, prin alegeri, iar directia ne apartine si ea, porneste din noi si va asigur ca vizualizand un viitor innorat nu ne ajuta cu nimic. Asadar…dupa o zi chinuitoare, va pot spune ca am daramat scenariul pesimist, am gasit mai multe motive de fericire decat de tristete si pe acestea vreau sa mi le amintesc pentru viitor. In cartea de care va spuneam, autorul povestea despre un proiect realizat impreuna cu niste copii si care se numea asa: “in spatele oricarui nor exista un curcubeu”. e bun de final, nu? Iar daca nu reusiti sa va amintiti lucruri frumoase pe care sa le inserati pe linia care incepe din prezent, mai bine mergeti sa vi se citeasca in palma 🙂 somn usor!

LATER EDIT: am senzatia ca am scris haotic acest post. Prin urmare, incerc sa simplific spunand: chiar daca am avut experiente care nu ne-au facut fericiti in trecut, nu exista nimic care sa certifice re-aparitia lor, decat poate in mintea noastra. Iar teama ca ele se vor intampla din nou nu ne ajuta cu nimic, ci ne tine pe loc si nu ne lasa sa ne bucuram de prezent. Sa lasam trecutul acolo unde este, sa invatam din el, dar sa ne permitem sa savuram prezentul si sa lasam viitorul sa-si faca treaba: aceea de a ne surprinde si de a ne duce pe drumul bland al destinului.