Cu sufletul in puf

Tocmai am venit de la sala. E atat de bine sa faci ceva pentru tine. Dar nu m-as fi simtit atat de bine daca nu as fi facut ceva si pentru suflet. El nu tine cont de cate mailuri trimitem pe zi, de cate probleme financiare rezolvam, cate vase spalam, cat costa benzina, ce marca avem inscriptionata pe papucii de casa sau ce crize a mai facut sefa. El vrea ceva numai pentru el si cred ca ar fi minunat sa avem ce sa-i oferim in fiecare zi. Ceva usor, simplu, natural… o privire spre cer, o joaca in zapada, o vorba buna spusa in oglinda, o discutie intima, o rugaciune, o multumire.
Eu am inceput saptamana cu o carte despre minunata putere a apei “Viata secreta a apei”- Masaru Emoto. El a demonstrat efectul cuvintelor si al gandurilor noastre asupra calitatii apei si a cristalelor de apa. Greu de crezut, nu? Dar cand noi vorbim cu apa, de fapt vorbim cu noi (ca doar suntem 70% apa) si cu universul, iar gandurile noastre au atata energie si forta pe care noi nici nu o banuim si care poate schimba lumea. Cool, huh? O sa mai revin la aceasta carte care mi-a deschis multe perspective.
Am facut si un om de zapada in doi. Unul zen, bineinteles! Ne-am jucat cu bulgari, ne-am plimbat pe jos prin padure, am respirat adanc aerul rece. Mi-am deschis inima si am vorbit cu cineva apropiat despre ceea ce ma apasa, am ajutat in felul meu persoanele dragi…printre metode, nelipsita cura de shopping :). Am vorbit cu planta de pe balcon care e cam pe duca, am ascultat la maxim in masina backstreet boys (amintiri din generala), am facut o baie cu spuma. Toate, adunate, m-au ajutat ca azi bilantul meu sufletesc sa dea cu plus. Si sper sa devina un obicei.
Voi ce ati facut ultima oara pentru suflet?

PS: puteti comenta mai usor de acum, am introdus si varianta “anonim”, fara conturi de google sau alte lucruri complicate 😀

In cautarea fericirii

Azi am iesit la un ceai intr-un club din centru. Nu a fost la o intalnire cu fetele, ci un workshop despre intelegerea si reducerea efectelor stresului.
Acesta a fost insa doar pretextul intalnirii. S-au atins o multime de subiecte, de la exercitii de stretching pe care le poti face la birou la obsesia romanilor cu geamurile deschise care automat fac curent si automat dau dureri de cap, de la reactiile chimice ale corpului in anumite situatii la alimentatia sanatoasa sau misterul vietii. Am plecat de acolo extrem de linistita si relaxata, dar in acelasi timp ravasita si cu multe semne de intrebare. Carlos L’Abbate(www.yogilates.ro) a organizat acest workhop (“In search of happiness”) pentru un grup de oameni care s-au intalnit pentru a afla mai multe despre stresul cotidian. Desi totul era programat sa dureze 2 ore, de fapt au fost 3, iar eu le-am resimtit ca pe o investitie personala pentru echilibrul interior. Am aflat lucruri noi despre modul in care functioneaza creierul, despre mecanismele de aparare ale organismului uman, despre postura corecta la calculator, despre respiratie, ganduri, atitudini si solutii.
Carlos a vorbit din suflet, ca de obicei, iar fiecare a inteles in felul lui, insa cu siguranta cu totii am plecat imbogatiti de la aceasta intalnire. Paradoxal este faptul ca unele din lucrurile pe care le-am auzit sunt lucruri pe care le stiu, pe care le stim cu totii, dar care nu mai au loc in viata noastra. Acest tip de workshop ne poate ajuta sa facem loc in programul nostru zilnic pentru ceea ce ne face cu adevarat bine, sa ne re-evaluam prioritatile, sa acordam mai multa atentie sanatatii si echilibrului nostru interior, sa invatam sa experimentam momentele de liniste, de sinceritate cu noi insine, sa ne apropiem de ceea ce suntem cu adevarat.
La nivel de informatie, poate cel mai important pentru mine a fost sa aflu ca stresul este direct proportional cu nivelul la care permitem sa ne identificam si sa ne definim existenta prin lucruri exterioare precum jobul, relatiile, masina, pozitia intr-o companie sau contul din banca.
Nu va spun mai multe, doar va recomand aceasta experienta. Eu voi anunta aici cand vor mai avea loc astfel de evenimente. Efectele sunt imediate, desi un workshop de acest gen nu va va transforma viata sau modul de a gandi. Dar va fi un pas inainte in cautarea fericirii. Iar efectul discutiei in sine va fi amplificat de stilul unic de a transmite al lui Carlos, un om deschis si cald, as spune poate “nenatural” de natural pentru acest mileniu, care cu siguranta va va face sa va simtiti in largul vostru din prima secunda, va va face sa radeti sau va va ajuta sa vedeti lucrurile din alta perspectiva, va va intriga sau va va pune pe ganduri.
Pe mine ma inspira.

Expresie vs. depresie

“Hey Malcolm! I’m depressed!!!”
E o replica dintr-un vechi sitcom care pe mine ma amuza teribil. Azi dimineata imi venea sa spun acelasi lucru. Si mi-am dat seama ce joc de cuvinte e alaturarea “expresie -depresie”, iar asemanarea nu e deloc intamplatoare. “Depresie” e un cuvant mare. Desi avem tendinta sa-l folosim adesea cand ne simtim pierduti, fara chef de viata sau lipsiti de energie, el inseamna mult mai mult decat atat. Prin urmare, primul meu sfat ar fi sa evitam sa ne catalogam starile mai proaste ca fiind depresii, cel putin pana nu aflam exact ce presupune acest cuvant. Pasul doi: exprima ceea ce simti. Asta am facut si eu azi si cred cu tarie ca “expresia” vindeca “depresia”. Mi-am luat agenda si am inceput sa scriu. Am facut una din listele mele miraculoase, de data aceasta cu lucrurile pentru care sunt recunoscatoare. Scriam fara sa mai gandesc si am ajuns la 14 motive pentru a zambi. Scrisul este eliberator, insa orice metoda de exprimare e binevenita. Poti sa desenezi, sa suni un prieten, sa tipi (de preferat nu la cineva), sa vorbesti singur in timp ce dai cu mopul :). Odata exprimata, problema ta ajunge sa fie constientizata si fie iti dai seama ca ea nu e de fapt o problema, fie treci la rezolvarea ei. Iar apropo de rezolvare….tocmai am primit o veste proasta: un caz, din pacate clasic, de intoarcere la un partener violent. Off… Intotdeauna exista o rezolvare. Tot ce avem de facut e sa ne-o dorim. Sa luptam cu provocarile vietii, sa cerem ajutorul, sa nu renuntam la noi.
Inchei cu un citat din “cartea manechinelor” in care cred foarte mult : Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat , tot universul conspira la implinirea dorintei tale (Alchimistul- Paulo Coelho).
Hai sa ne lansam dorintele in univers si sa vedem ce se intampla!

Azi nu

Azi nu te plac, nu am nevoie de tine, nu te pot ajuta, nu sunt disponibila, nu am chef, am alte planuri, alte prioritati. De ce e asa greu sa spunem asta? Am fost educati ca a spune “nu” se traduce prin egoism. Insa am renuntat astfel, de buna voie, la un drept personal, la respectul fata de noi insine. La a ne respecta starile si sentimentele, intimitatea sau propriile nevoi. Va propun un exercitiu. Spuneti “nu” la un moment dat in timpul zilei, sigur veti avea ocazia, refuzati o cerere sau o solicitare, oricat de mica. E chiar recomandat sa incepeti cu ceva mic, o situatie banala, in care ati fi tentati sa spuneti “da , sigur”, desi nu aveti chef, timp sau energie pentru acel lucru. Fara scuze, fara explicatii. Pur si simplu spuneti “nu, acum nu pot. vorbim mai tarziu”. Vedeti ce se intampla, cum va simtiti. Eu am incercat. Nu am ranit pe nimeni. Nu s-a rupt nici o relatie. E doar un exercitiu de sinceritate. Astept parerile voastre si va invit sa va inspirati de aici:

 http://www.youtube.com/watch?v=Mhwi4yyN5S8